Ce spunem noi, românii… despre români?!

politete respect varstnici batrani autobuz transport comun Ce spunem noi, românii... despre români?!

Auzim, foarte des, expresia: “voi face, așa cum este normal“. și apoi ajungem să ne întrebam, retoric “ce este, de fapt, normal și cine sau ce autoritate stabilește ce este normal și ce nu?“. Nimeni alții decât noi! Noi oamenii, cei care încercăm (uneori), prin comportamentul nostru (și chiar reușim) să explicăm și să stabilim ce-i normal sau nu. Dar pentru o mai bună înțelegere, redau din Dex, definiția de “omenie“, adică de normalitate:

OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blânda, întelegatoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. Loc. adj.
De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. Loc. adj. și adv.
Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos.
Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoința; (în mod) cinstit, corect. Expr. (Reg.)
A învata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie.)

A fi om de omenie, înseamna și a avea un complex de calități alese, purtare blânda, întelegatoare, atitudine cuviincioasă, respectuoasă, bună creștere, bună cuviință, umanitate, amabilitate, politețea, blândețea, milă. Oare le avem? Asta-i întrebarea ce-ar trebui să și-o pună mulți dintre conaționalii noștri! Genericul acestui articol vine de fapt, ca o… normală urmare (sau completare) la cel de acum câteva zile. Să fii om de omenie, om bine educat, amabil, milos, bun, cumsecade, ospitalier, cinstit, mereu atent la nevoile celor din jur. Din nefericire, trebuie s-o spun că, mai ales acum în socitatea noastră, omenia și amabilitatea sunt într-un fel prezente (încă, în diferite cazuri și împrejurări), dar în cele mai multe, lipsesc cu desăvârșire!
Ce faci când vrei să-ți demonstrezi că eșți un om bun? Te dedici, probabil, unor cauze nobile așa cum puțini o pot face, poate donezi anonim ori poate dăruieșți din timpul tău copiilor țintuiți de boală pe un pat de spital. Sau poate, de ce, nu?, faci o bucurie unui batrân singur ori încerci să fii prezent și să vezi micile situațîi în care un alt semen de-al tău are nevoie de ajutor. Poate doar faci spontane complimente unui om ce are nevoie de un zâmbet, ori spui o vorba bună cuiva atunci când are mai mare nevoie de ea… Eu susțin, precum și Cristina Mândre, autoarea unui articol publicat pe net, că nu trebuie să facem gesturi mărețe că să ne simțim buni, ocazional. Nu trebuie să vină… ajunul Crăciunului ca să ne simțim bine, dăruind.
Fiecare își umanitatea atât cât a fost educat să o facă sau în acord cu măreția caracterului sau. De multe ori ramân mută, se destăinuie Cr. M., de admirație în față unor oameni simpli apți de gesturi de omenie mari – oameni care dăruiesc nu pentru că trebuie să-ți demonstreze că sunt buni, sensibili la nevoile celorlalți ci pentru că – simplu, fără alte explicații. I-aș multiplica dacă aș putea sau i-aș pune să predea materia bunului simt în școli (n.n. – dar) și în Parlament!“.

De ceva vreme locuiesc și trăiesc într-un oraș moldav, Tg. Neamț, în care arareori mai vezi gesturi de omenie pe stradă, în magazine, parcuri sau prin alte locuri. Mânați să ajungă undeva cât mai repede, apăsăți probabil de urgențe de tot felul, sau înrăiți uneori de greutățile vieții – nu mai vedem nici un zâmbet, nici-un gest de omenie și minimă civilizație! Fiecare în felul sau își croiește acum drumul în ritm uneori alert, alteori mai… incetisor, cum spune moldoveanu!. Care pe care. Omenia, fosta bunăvoința din anii din urmă, amabilitatea, fapta bună, ramân de cele mai multe ori într-un colț prăfuit, uitate aiurea sau doar simple amintiri!. Nu mai recunoșteam amabilitatea, bunăvoința și gesturile bune, fireșți. De multă vreme, aici și nu numai aici, bunul-simt, buna-cuviință și comportamentul civilizat nu pot fi separate de moralitate, căci o conduită frumoasă este nu numai normală, ci și morală întrucât – se știe – ceea ce este moral este frumos, nu? Socotim deci că profilul moral, cinstea, corectitudinea și celelalte componente ale sale fundamentează atitudinea omului în relațiile sociale și definesc ceea ce numim: demnitate umană. Toate acestea, sau aproape toate, de mult au dispărut! O, TEMPORA!…

Rareori se mai folosește termenul de politețe, ce ar trebui să cuprindă majoritatea regulilor simple de comportament în societate. Am putea numi politețea drept “permanentă atenție acordată celor din jur“, “arta de a fi plăcut” sau “respectarea demnității tuturor, începând și terminând cu a ta însuți“. Se știe (dacă se mai știe?!) că nu se poate trăi în societate fără politețe. Dar esență politeții constă în grijă pe care trebuie să o avem, prin spusele și faptele noastre, față de oamenii din jur. Politețea, “moneda de schimb” a relațiilor zilnice în toate împrejurările, platforma comună de înțelegere și bunăvoința, implică: omenie, simțul dreptățîi, simțul frumosului, tact, bun-simt, decentă. Politețea reprezintă, de fapt, o formă avansată a “bunei-cuviinte” și una de baza a “etichetei”. Dacă respectarea legilor statului este (încă) obligatorie, cea a legilor bunei-cuviinte este voluntară. Bunul-simt presupune respectarea personalitățîi și muncii altuia, respectul pentru om și omenia lui, pentru adevăr, modestie, discreție, corectitudine și îngăduință, disciplină liber consimțită.

Pe aici, dar mai ales pe aici, în acest orășel, nu există așa ceva. Intri-ntr-un birou, în magazine sau la piață, eșți la un ghișeu sau apelezi la cineva, și fără să vrei te convingi amarnic de lipsa oricărei omenii și corectitudinii civice. Aceeași situație și prin blocurile de locuințe, pe stradă, pe la policlinică, în spital sau chiar și-n unele cabinete medicale particulare găzduite totuși în clădirile statului, edificate cândva chiar din banii noștri, ai contribuabilor! Amabilitate, decentă sau respect față de ține ca om? Nu se mai poartă, astea “erau pe vremuri, în comunism” ți se “motivează” în caz că încerce să reproșezi eventual ceva! Amabilitatea față de cei mai în vîrsta ?! Nu a existat și nu există-n toată România noastră. Ești doar… informat cu nonșalanță că “vezi, te caută moartea pe acasă!…

Pe bună dreptate, normalitatea presupune: să respectăm legile țării, pe cele ale comunitățîi din care facem parte, să îi respectăm pe ceilalți și pe noi însine, să ne exercităm drepturile de cetățeni, în egală măsură cu asumarea de responsabilități și toate aspectele ce presupun conviețuirea civilizată în societate și fără a viola drepturile celorlalți. Din păcate nici această normalitate legiferată, nu e respectată, de către mulți dintre noi, cei care, după gândirea și comportamentul lor primitiv ce-l posedă, cred că și a salută pe cuneva e… o mare rușine!? Un compromis!. Or ar trebui să se știe (așa cum precizează și autoarea articolului despre care am scris ceva mai sus) că “tocmai normele scrise și nescrise, adoptate de majoritatea grupului sau a societății respective, confirmate statistic și promovate informal, de-a lungul anilor, alcătuiesc de fapt baza normalității într-o societate“. Ceea ce, pe la noi, pe la români, într-o societate dezbinată și mereu convulsionata, nu prea se cunoaște! Încă!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)



Categorie articol [ Guest Post, Social, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Un comentariu la “Ce spunem noi, românii… despre români?!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 12 octombrie 2018, 21:59   [#1]

    „Ce faci când vrei să-ți demonstrezi că ești un om bun?”

    Oamenii buni nu-și pun problema „demonstrației”, Marc.

    Omul bun nu are de ce să-și „demonstreze” că e bun. Bunătatea nu ține de donații, ci de comportament.

    Omul de omenie nu aruncă niciodată biletul de tramvai imediat ce coboară din el, nu adresează cuvinte jignitoare celor de altă părere, știe ce-i aia amabilitate și e tot timpul politicos.

    Recunosc (e musai să învăț ce e smerenia) că nu sunt un om bun. Am folosit de-atâtea ori un limbaj nepotrivit…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »