Ce spun centenarii despre… centenar

Centenar Romania Unire 100ani Ce spun centenarii despre... centenar

Aceștia (atâți cât încă mai sunt), ca orice trăitor de pe pământul românesc, își manifestă mai întâi fireasca bucurie că, în anii care tot s-au scurs, au fost martorii atâtor transformări petrecute în societatea în care viețuim cu toții! Au cunoscut toate regimurile politice care au dominat România, satisfacția nașterii copiilor, nepoților și strănepoților (unii, chiar și-al stră, strănepoților!) dar și durerea despărțirii pentru vecie de cei dragi. Au supraviețuit războaielor, foametei cumplite din ‘946-47, comunismului, Revoluției din ‘989 și chiar copiilor care le-au dat viață! Iată, sunt și acum, în anul centenar, printre noi, iar poveștile, amintirile cât și destăinuirile lor din și despre viață, sunt tot atâtea mărturii ale istoriei noastre! Așadar, cred că-i interesant să aflăm, cum arată totuși România în ochii centenarilor:

– Constantin Nastase, născut la Mioveni (Argeș) acum 103 ani. “Înainte românii erau mai oameni, mai patrioți și mai hotărâți. Conducatorii de azi ai României se gândesc doar la buzunarul lor. Acești conducători lasă mult de dorit. Ne conduc analfabeții. Elita țării a fost distrusă de comunișți. Pe vremuri, românii erau cu mult mai săritori, se ajutau mult mai mult între ei. Era mai multă armonie și treburile mergeau înainte. Dezvoltarea extraordinară a tehnologiei este una dintre cele mai mari realizări din ultimii o sută de ani.“…

– Elena Rusta, 100 ani, din Tismana (Gorj), este, cum spunea, bine informată, cu tot ce se petrece în țară “pentru că urmăresc toate programele de știri“! Centenara are și un mesaj pentru conducători, pentru întreaga clasa politică: “Terminați cu cearta!“…

– Mihai Ceapă, 100 ani, din satul Dumbrava, comuna Lunca Cetatuii (Iași). “Acum, zice el, am de toate, copiii mă ingrijesc cum se cuvine dar nu mă ajută corpul: nu văd, nu prea aud, nu pot să mai mănânc orice. Pâinea nu mai e mâncarea care era pe vremuri. Când mâncai o bucată de carne de porc, o pastramă de gâscă sau de curcan cu o bucată de pâine nu-ți mai trebuia nimic o zi întreagă! Acum mâncarea nu mai e bună, orice s-ar spune. Degeaba ai bani dacă mâncarea nu e bună. Nu pot mânca saramură de asta, mai bine niște gris cu lapte.” O altă nemulțumire a lui M. Ceapă este cea referitoarela modul cum se lucrează astăzi pământul. El spune că, la fel ca-n trecut, pământul a ajuns și va ajunge la alții, la străini!

– Profira Baciu, 100 de ani, din satul Butucarie, com. Zapodeni (Vaslui). Despre anul Marii Uniri, ea ține minte poveștile bunicilor care au plecat atunci, alături de alți consăteni, pe jos sau în care trase de doi boi, spre Alba Iulia. După un drum ce a durat aproape o lună, țăranii din sat s-au întors acasă cu tălpile crăpate de atâta drum, dar fericiți că au participat la înfăptuirea României Mari. Profira B. este convinsă că România a fost o țară frumoasă, dar au distrus-o conducătorii. “Țara a fost bună, dar nu a avut conducere. Acum se găsesc de toate, nu avem ce spune, dar nu trebuiau stricate fabricile. A plecat tineretul. Am rămas singuri. Nu are cine să ne dea o lingură de apă, nu are cine să ne spele. Sunt copiii pe drumuri. Să facă cum o fi știind mai bine, dar să aducă țară la locul ei“, mărturisește mâhnită și cu sufletul îndurerat, săteanca centenară din Zapodenii Vasluiului. Subscriu întru totul la toate cele spuse pentru ziarul “Adevărul” de către cei mai sus amintiți, și reproduse-n bună parte în acest articol. Propun însă să vă ofer, acum și părerile binecunoscutului profesor, Mihai Sora.

– Întrebat de jurnalișți care ar trebui să fie obiectivul românilor și conducătorilor lor la 100 de ani de la Marea Unire, filosoful și eseistul Mihai Sora, în vârsta de 101 ani, consideră că la 100 de ani de la Unire, prima grijă a guvernanților trebuie să fie pentru oameni, iar ultima pentru ei însisi; astfel România va avea asigurați “ani buni în fața ei”.
Cum arată România celor 100 de ani? dl. M. Sora a răspuns pentru Mediafax. ro: “La 100 de ani, ai României și ai mei, cred că România arată bine. Își are formă ei rotundă și viitorul stă deschis în fața țării. Depinde de milioanele de locuitori pe care îi are, să își îndeplineasca datoria așa cum trebuie (…) Îi mulțumesc lui Dumnezeu că i-am ajuns, mă simt foarte bine și dispus să mai… continui.
Totodată, filozoful consideră că cei care își iubesc țara se străduiesc să o facă să strălucească. Așa o dorim și noi, spun eu (cred că nu numai).

Aproape de final, iată și o parte din cele gândite și scrise, de Daniel Gorgonaru, editor coordonator, referitor la starea actuală din România:
Prostia a devenit sistematică în România. Exact cum banalitatea raului este o caracteristică a statelor totalitare, cum
remarcabil observă Annah Arendt în studiul ei despre procesul lui Adolf Eichmann. Mai mult
– notează, în continuare dl. Daniel G. – în țara noastră, prostia a devenit un criteriu în promovarea profesională. Cu cât ești mai prost, cu atât ai șanse mai mari să promovezi în funcții importante.

Exemplele cred că le știu până și copiii, nu mai este cazul să le nominalizez. Este însă cazul, dar și momentul, să mă (vă) întreb: cum a reușit totuși o masă critică (jenantă) de cetățeni prostuți (ca să nu le spun – proșți!) și obedienți, propulsați în funcții publice, să pună România la picioarele unor penali care au, ca unic scop, rezolvarea problemelor cu legea?! Culmea, chiar acum, de Centenar!…

Autor: Marcel Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Istorie, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Ce spun centenarii despre… centenar”

  • ... a scris la 3 noiembrie 2018, 10:53   [#1]

    Spre rușinea întregului neam, înaintașii noștrii au făurit -- cum au putut și ei, nu mai contează cum -- o țară relativ importantă (ca suprafață!) în comparație cu țările europene, adică nu suntem chiar ultimii din Europa când ne uităm pe hartă… Și-apoi ne uităm ce-am făcut cu ea în ultima sută de ani… Grație “luminaților” conducători din ultimele 3 decenii (mai ales!).

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 3 noiembrie 2018, 12:57   [#2]

    Despre ce neam și despre ce rușine vorbești, Dane?

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »