Crăciunul, pe înțelesul tuturor

Iată a trecut – ca tot ce-i pe lumea asta – și Crăciunul! Au fost 2-3 zile pline cu de toate. Cu bucurii și mese bogate, cu satisfacții și surprize plăcute, cu bune și cu rele (mă refer la cei care, din prea multă… pasiune sau – de ce, nu? – obișnuință, au cam depășit limitele gastronomice dar, mai ales, bahice!), deci au dispărut, se poate spune, încă 2-3 file din calendarul ultimei luni a anului 2016!
Spiritul Crăciunului ne-a reunit pe toți, fie acas’ (cum este tradiția străbună), fie pe la prieteni, prin cluburi, în stațiuni balneo-climaterice și prin alte locuri pitorești. Ne-a mai descrețit, probabil, și frunțile, ne-a făcut mai buni, mai înțelepți și mai îngăduitori cu semenii și chiar cu noi înșine. Acum, totu-i o amintire! O amintire frumoasă a unei tradiționale sărbători religioase pe care – vrem nu vrem – o vom retrăi (dacă vom mai fi în viață!) și la anul care vine cât și-n cei ce vor urma. Dar pe lângă toate aceste amintiri, poate că unii dintre noi își vor pune, probabil, și firească întrebare: în fond ce este Crăciunul, de când se sărbătorește?
O întrebare, zic eu, normală și bine venită, la care – fără a teoretiza prea mult – voi încerca să le ofer, dintr-o documentare personală, răspunsul cuvenit.

Informațiile pe care vi le voi oferi, provin din cartea: “Teme, personaje, sărbători creștine și tradiții românești. Un ghid pentru credincioșii sec.21“, apărută în Editura Vremea, sub semnătura filosofului, eseist, istoric al religiilor și poet, prof. Cristian Bădiliță, publicată (parțial) și pe internet.

Din câte atestă documentele, în primele secole, Crăciunul era ignorat de creștini! Etimologia cuvântului “Crăciun” era destul de controversată, unele explicații fiind chiar puțin… fanteziste! Interesant de știut este și faptul că, până în sec. al 16-lea Crăciunul și Anul Nou formau o singură sărbătoare, pe 25 Decembrie! În ani, creștinismul a “clonat” sărbătorile păgâne.
“În primele trei secole, creștinii nu au avut o sărbătoare specială dedicată Nașterii“, …
“prima mențiune istorică despre sărbătoarea Botezului lui Isus, se află în Stromatele lui Clement Alexandrinul, autor din sec. al 2 lea. La originea Sărbătorii, se afla gnosticul Basilide.“.
“Până în sec. al 4-lea, data Crăciunului a fost 6 Ianuarie, data epifaniei.“…

Aniversarea nașterii lui Isus pe 25 Decembrie, apare pentru prima oară la Roma, într-o cronografie din anul 336. La originea noii date se află pe de o parte, preluarea de la creștinism a Marii Sărbători Mitraice a Soarelui, pe de altă parte, condamnarea învățăturii lui Arius la Sinodul de la Niceea, “Data Crăciunului s-a suprapus – din rațiuni deopotrivă teologice și politice – peste data sărbătorii Sol invictus (”Soarele neînvins”) impusă de Roma încă de pe vremea lui Heliogabal și susținută de Constantin cel Mare. Astfel sărbătoarea păgână – legată de cultul Soarelui – care în Decembrie renăștea “din propria cenușă” avea să-și schimbe pentru totdeauna semnificația, devenind sărbătoarea nașterii lui Isus, Fiul lui Dumnezeu!“. Sărbătoare pe care noi, creștinii de pretutindeni, o celebrăm în fiecare an, pe 25-26 Decembrie.

Din aceeași sursă am mai aflat că această mare sărbătoare anuală a fost introdusă pe aceste plaiuri mioritice, odată cu apariția creștinismului în România. Iar colindele – din păcate unele, de la un timp, modificate, denaturate – constituie de fapt “un produs cultural și religios precreștin, dar Biserica le-a acaparat – într-o bună măsură – funcția și conținutul“.

Concluzionând, sper că aceste succinte amănunte, facilitate și de documentele sus amintite, au elucidat – pe cât posibil – unele nelămuriri referitoare la esența și sărbătorirea Crăciunului în lumea creștină, inclusiv și cea din țara noastră!

Acum, în prag de An Nou, doresc să transmit tuturor colaboratorilor (cititori sau scriitori) ai acestui blog, inclusiv d-lui Dan, cuvenitele urări de bine și de sănătate! LA MULȚI ANI!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)