“Ce dacă te doare, ce crezi că vii aici când vrei?!”

ambulanta salvare spital triaj urgenta bolnavi targa Ce dacă te doare, ce crezi că vii aici când vrei?!

Aici e ca la Guvern, tre’ să ai programări” am inserat și continuat cele rostite (și redate în generic) de… “un mare specialist în medicină“, dar, zic eu, și cu evidente carențe umanitare, adresate unui prezumtiv pacient care, doborât de boală și de suferințe a avut… “îndrăznela” să pășească în cabinetul “marelui specialist”, cerându-i sfatul și implorandu-l să-l ajute!
Întâmplarea, deloc… întâmplătoare, ci frecventă, prin “tradiție”, în rețeaua medico-sanitară din România (o țară la fel de suferindă, ca și anonimul pacient!), s-a petrecut, după cum scrie pe “România.ro” dl. Cătălin Dumitru, într-un cunoscut spital bucureștean, cu ceva timp în urmă.


Așa am ajuns la spitalul X, unde personalul era extrem de „amabil” și de „binevoitor”: eram pasat de la o ușă la alta, de la un etaj la altul, asta după ce primisem un consult la urgențe, pe un pat plin cu pansamente cu sânge, unde medicul era mai interesat de cu totul alte probleme personale decât de mine” își începe el destăinuirea întâmplărilor. “Consultul o fost doar o atingere scurtă pe locul dureros la maximum și asta doar la cererea mea. Asistentele, dichisite și plictisite dar și mereu deranjate de întrebarile mele referitoare la insuportabila durere. Ceilali pacienți, părtași la același. Avem nevoie de tratament pe viață, care este extrem de scump. Avem nevoie de sprijin și de susțineredin partea statului și-al tuturor. Ce-mi doresc? Să fie auzită povestea mea. Iar alți pacienți, care nu au avut “norocul “meu și care înca speră, să primească o voce și poate o mâna de ajutor.” Așa-și incheie destainuirile cutremurătoare, anonimul pacient.

Vocea i-o trimit chiar eu acum, cândva aflat pe același drum de suferințe și chin. Chin amplificat din plin de molipsitoarea emfază afișată de aproape întregul personal medico-sanitar, după exemplul domnilor (oare?!) doctori, cărora deși cei de la Putere le-au mărit substanțialsalariile și toate celelalte doleanțe, sunt în continuare interesați numai și numai de profit complimentar!
Pacienții, ceilalți încă trăitori? Vorba d-lui… pușcăriaș, Dragnea, “niște gunoaie”! Niște micimi, spun și eu “indivizi ce ne complică existența“!

N-aș dori să se înțeleagă că aceste “calități” sunt definitorii pentru chiar toți slujitorii lui Hipocrate. Nu, nici vorba de așa ceva. Din “între aceștia” încă se mai află și medici adevărați, omenosi și pricepuți, care n-au uitat de jurământul depus. Păcât însă că meritele și calitățile lor incontestabile, sunt mereu pătate de f mulți… colegi, precum și cei despre care am amintit ceva mai sus!

Pentru corijarea lor, a incorijibililor, iată am aflat recent că, în sfârșit, guvernanții noștri s-au gândit (probabil într-o pauză sau la capitolul “între altele”!) să-i mai și atenționeze cu ceva sancțiuni, mai mult decât binevenite și meritate. Între acestea, pe prim plan, dublarea amenzilor pentru medicii care lasă pacienții de la urgențe să aștepte peste intervalul de timp prevăzut de lege! Valoarea “primei” (adică amenda), între 1000 și 300 de lei. Urmând ca respectivele spiale să fie amendate cu cate20-30 de mii de lei.
Concret, timpii legali de așteptare la UPU sunt cuprinși între 0 și 240 de minute, în funcție de gravitatea urgenței. Îndeobște pacienții se plâng că așteaptă cu orele, fără să fie băgați în seama, uneori chiar și câte o zi întreagă, iar atunci când au norocul să le vină rândul, starea sănătății lor se amplifică în rău!! Comportamentul “domnilor doctori”c ât și al asistentelor (oare la ce?!) fiind de regulă sub orice critică! Cu toate acestea, nimeni nu le-a găsit și nici nu cred că le va găsi “tratamentul” meritat! Nimeni nu i-a tras de mânecă pe cei ce solicită fără nici-o jenă, șpagă, șpagă și iarăși șpagă, fără de care nu te bagă-n seama!

Legi sunt și pot fi date cu duiumul, dar haideți să ne întrebăm și acum: le respectă cineva? Ceva, ceva s-a mai încercat, de ochii lumii: controale și vizite de lucru, nocturne (?!) acuzate și de Președintele Iohannis : “Este revoltător că ministrul Sănătății a pornit o campanie de imagine prin spitale, amenzi și atenționări de nerespectarea normelor de igienă, trimiteri în judecată dar fără niciun efect practic” cât și alte asemenea veritabile “furtuni” într-un pahar cu apă chioară, dar efectele, iok! Suferințele și degringolada existente în acest însemnat domeniu social au rămas pe mai departe, proliferează și contaminează cu aceeași nocivă emfază! Totuși, chiar nimeni nu-i pe faza?!! Nici măcar acum, în preajma mult asteptatelor alegeri?!…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

6 comentarii la ““Ce dacă te doare, ce crezi că vii aici când vrei?!””

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 2 septembrie 2019, 22:40   [#1]

    Cu cât îmbătrânești, cu-atât scrii din ce în ce mai bine, amice Marc! Știu de multă vreme că-mi schimb părerile cu un interlocutor iluzoriu, dar îmi place dialogul și de-aia îmi mai dau cu părerile pe-aici…

    Mi-amintesc cu multă neplăcere de ziua în care am fost nevoit să merg la spital cu fiul meu cel mic. Avea doar opt luni atunci. Am fost ținuți pe la diverse uși timp de șase ore cu niște hârtii în mână și în tot timpul ăsta pe lângă noi se plimbau tot felul de „specialiști” îmbrăcați în halate albe. Copilul plângea în brațele mamei și singura grijă a celor plătiți să-l ajute era să se „acopere” cu hârtii și ștampile.

    Mi-amintesc (cu la fel de multă neplăcere) de ziua în care l-am dus la urgență pe socru, cu probleme cardiace (abia mai respira și a fost nevoie de scaunul cu rotile ca să-l scot din mașină și să-l car vreo zece metri). Ce credeți că i-a interesat pe cei de la urgențe? Buletinu’, nene! Ia să vedem câți ani ai… El avea probleme de trăire dar „funcționara” de la urgențe avea de completat un formular…

    Nu vreau să-mi aduc aminte de ziua în care am dus-o pe mama la spital după un AVC. A mai trăit o lună… 30 de zile în care toți cei implicați în vindecarea ei și-au băgat liniștiți șpaga în buzunar (nu e prost cine cere, e prost cine dă!) și își văd în continuare de „meserie”.

    Amintirile mă determină să-i reneg pe tovarășii ce cred că-s destinați să ne conducă…

    Dacă nu m-aș simți atât de bătrân, le-aș spune-o răstit: mai mergeți în pensula mea, „stimați” tovarăși!

  • marc
    ... a scris la 3 septembrie 2019, 13:55   [#2]

    Aprecierele tale,Francisc,sunt mai mult decat magulitoare!Dar sa stii,nimc din ce-am scris sau(inca )scriu,nu are a face cu …batranetea!Pentru ca,orice impresie ti-am creat,eu in tinerete n-am fost doar asa un,,,incurca lume sau …activist de partid,politician ceausist.N-am lucrat nici la ilf-uri,nici la …crucea rosie si nici n-am crescut oi! Iar aprecierile activitatii mele profesionale nu le facea nici chiar …badea Gheorghe si nici un oarecare ce incearca sa tot fie mare…specialist!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 3 septembrie 2019, 16:25   [#3]

    Uite că iarăși (s-a mai întâmplat de câteva ori în cei câțiva ani de când ne comentăm unul altuia părerile) nu ne înțelegem, Marc. Când am scris că îmbătrânind scrii din ce în ce mai bine, nici prin gând nu mi-a trecut că în tinerețe ai fi fost vreun „încurcă-lume sau politician ceaușist”. Dacă erai așa nu scriai acum pe acest blog!

    De felul meu, sunt mai slobod la gură și sper să îmi păstrez acest defect până la capăt. Te asigur că ai tot respectul meu pentru ceea ce scrii, chiar dacă uneori se întâmplă să am altă părere.

    Nici eu nu am crescut la oi, Marc, ci la coada vacii și nu văd în asta vreo piedică în a spune ce simt. Nu fac parte dintre „specialiștii speciali” care ne sufocă de 30 de ani existența, nu sunt (deși îmi place să mă cred!) deșteptul pământului. Sunt doar un simplu cetățean român nemulțumit de faptul că părinții mei au fost generația de sacrificiu (ești parte a acelei generații, Marcele), eu aparțin leatului de tranziție și copiii au înțeles că fuga-i rușinoasă dar e sănătoasă…

    Ce s-o mai dau după cireș: nu voi accepta niciodată ca niște maimuțoi (iertat să-mi fie limbajul, dar ăștia sunt tovarășii ce ne tot conduc!) să facă ce vor mușchii lor cu viața mea. Deși, după cum se vede, nu prea am altă variantă.

    Cimpanzeii s-au suit pe toate crengile copacului numit „democrație” și nu se dă jos nici în ruptul capului. Nu și nu, dom’le: ei ne dă pensii, ei ne dă salarii, ei ne dă în general de toate! Ce-ar fi să le dăm și noi măcar o dată cu ștampila peste bot?

  • marc
    ... a scris la 3 septembrie 2019, 16:59   [#4]

    Vezi Francisc,ce se intampla daca nimeni(afara de noi,cei 3)nu mai scrie sau comenteaza pe acest blog?!In lipsa…fricosilor sau a dezinteresatilor,ne razboim tot noi intre noi ,taman de la niste… afirmatii total neintelese sau nefericit formulate si scrise!Niciodata,dragul meu,nu m-am referit( in comentariul de mai sus) la tine sau la intentia ta de a ma blama.Doamne fereste,cum oare puteam s-o fac?!Zau,nu te supara,ai inteles gresit.Asta ne mai trebuie noua acum,cand aproape peste tot,intalnesti numai zurba si dezbinari,ura si neintelegeri,coruptie si hotie de-ti vine sa spui;bravos, Romanie!..

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 3 septembrie 2019, 17:50   [#5]

    Stai pi pași, Marșiele (sper că am reușit să scriu „moldovieniești”). Nici vorbă de război între mine și tine. Încrucișarea unor păreri ar trebui să ducă la progres…

    De fiecare dată când îmi pun căpățâna pe pernă mă întreb de ce prea mulți (o „majoritate”, cum s-ar spune) acceptă domnia acestor impostori și nu reușesc să găsesc un răspuns care să mă mulțumească. Încerc să înțeleg de ce am ajuns să fim conduși de niște indivizi ce nici de păscut vacile nu sunt buni, dar nu pot pricepe.

    De data asta nu mă sfiesc să dau nume. Măi fraților! Când avem un premier precum doamna Dăncilă, când președintele Senatului (Tăriceanu se numea, dar a ieșit de la guvernare) dă bir cu fugiții și e înlocuit (mă rog, e doar o propunere) de „eminența cenușie” numită Meleșcanu, ce drac’ de așteptări să mai avem? Că vine Ponta și Pro România să ne salveze? Că vine Orban călare pe Partidul Liberal să facă dreptate?

    Oameni buni, încă nu ați priceput că scena politică actuală e „populată” de actori mincinoși care nu merită aplauzele noastre? Vă rog să nu uitați că în urmă cu 30 de ani niște nevinovați au murit pentru ca noi să fim liberi…

    Haideți să fim!

  • ... a scris la 5 septembrie 2019, 20:21   [#6]

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?