Căsnicie…

casnicie nunta marriage cuplu casatorie soti mireasa mire Căsnicie...

Ca să vedeți ce înseamnă o promisiune pe termen lung, n-aveți decât să citiți scrisele de mai jos. Aiureli de biet poet, e clară treaba…

Ce mai vrei de la mine, Mărie?

- întrebare după 35 de ani de căsnicie -

Penisul nu se mai scoală,
Munca nu mai e o „boală”
Ca-n vremuri de altădată
Când munceam fără socoată
Și credeam că e normal
Să lucrez ca un hamal…

Somnul nu mai este somn
(Sforăi și-atunci când nu dorm!),
Urinatul nu-i pișat
Nici atunci când încălțat
În șlapii găsiți pe tușă
Nu găsesc drumul spre ușă…

Cin‘ te-a pus să juri iubire
Când știai că amăgire-i
Promisiunea să trăiești
Lângă prostul ce-l iubești ?
Nu puteai să spui, Mărie
Că iubirea e prostie?

De ce am îmbătrânit
Când o viață ne-am iubit
Și poeții-n poezie
Spuneau că o veșnicie
Nu ajunge ca să moară
Iubirea dintâia oară?

Nu-mi cere să fiu și azi
Drept ca bradul între brazi…
Nu-mi cere să fiu ce-am fost
Într-o viață fără rost…
Spune numa‘ că iubești
Rimele mele prostești!

Bard ca bardul între barzi
Mă aștept că o să cazi
În „plasa” rimelor mele
Și o să constați că ele
Doar din iubire sunt scrise…
(Sper că nu sunt interzise!)

Autor: Francisc Bouda (o zi de mai din 2012) – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Literatura, Umor ]
Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

12 comentarii la “Căsnicie…”

  • ... a scris la 11 mai 2022, 14:21   [#1]

    După 35 de ani de căsnicie… și dacă te-ai mai și vaccinat, altfel trece vremea… :))

  • EU, Civi Lezatu'
    ... a scris la 12 mai 2022, 20:16   [#2]

    Pare paradoxal că suntem puși în situația să trăim din amintiri la vârsta la care ne lasă memoria, însă acest lucru ne dă posibilitatea să ne cosmetizăm întreaga existență, astfel încât s-o părăsim cu cugetul împăcat. De altfel, este de bună învățătură zicala, “în orice rău, caută și-un bine”, precum și-n bancul, “e moartă, dar ce frumos atârnă”!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 14 mai 2022, 4:21   [#3]

    Respectele mele pentru comentariu, domnule Civi! Orice adăugire e de prisos, dar nu strică…

    Bătrânii societății românești sunt (cică!) vinovați că tinerii nu au reușit croiala ce și-au dorit-o. Câtă vreme mai trebuie să treacă până înțelgem că bătrânețea nu e prima cauză a „defectelor” din tinerețe?

    Progresul tehnologic a ucis omenia. Nu mai poți să bei o bere cu semenul, vorbind vrute și nevrute, că nu ai cu cine. Partenerul de bere e ocupat cu „gâdilatul” ecranului, ca să fie la „curent” cu ultimele postări devenite „virale”.

    „Știrile” prezentului se răspândesc mult mai repede decât bârfele de odinioară.Trăim într-o lume în care stăpânii informației fac ce vor cu mințile noastre. Iar noi (generic vorbind) înghițim voioși toate cuvintele mincinoase (în campaniile electorale li se spune promisiuni!) pe care ni le spune „elita”…

    Ni se tot spune că în numele adevărului e bine să cocoloșim minciuna. Că alianța PNL-PSD e numa’ bună în contextul (întotdeauna e vorba de context) războiului din Ucraina. Că, vezi Doamne, ce s-ar face România fără un guvern stabil?

    Probabil că puținii cititori de pe aici vor spune că e prea devreme pentru deșteptare. Cum să te scoli la 4 dimineața?

    Răspunsul e simplu: te culci când alții se scoală…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 14 mai 2022, 4:52   [#4]

    E clar că (!) comentariile mele matinale nu au priză la public. Cât de necitit poți fi pentru a crede în aiurelile unui individ ce se crede poet?

    Am pus întrebarea greșită: cât de citit ești când nu citești rimele unui biet cetățean?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 14 mai 2022, 14:55   [#5]

    Îmi place să cred (încă nu știu de ce?) că scrisele mele sunt citite și de alți cetățeni în afară de Marc, Dan și domnul Civi Lezat. Sunt un visător ce încă mai crede în puterea cuvântului.

    Adică un naiv ce speră că vorbele-i rimate pot schimba rânduiala…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 14 mai 2022, 20:13   [#6]

    De multe ori mă întreb de ce comentez pe-aici. De fiecare dată îmi răspund că tăcerea nu e o soluție. Când văd că vorbesc de unul singur, mă apucă și mai tare pofta de spus…

    Dan (gazda) nu are nicio hibă. Nu-l mai pasionează propriu blog și e de înțeles lipsa pasiunii. Când un fraier ca mine te asaltează permanent cu părerile lui predefinite, ce dracu să mai spui?

  • EU, Civi Lezatu'
    ... a scris la 17 mai 2022, 0:50   [#7]

    Sunteți mai citit decât vă-nchipuiți, domnule Francisc. EU, bunăoară, orice citesc, citesc de vreo trei ori ca să mă asigur că-i atribui înțelesul corect. La prima citire iau cunoștință de ansamblul textului, la a doua identific lozincile pentru a le exclude, citind apoi comentariul/informația propriu-zis(ă). În ceea ce privește “știrile”(!), e-adevărat că sunt tot mai dese cazurile în care a III-a citire rămâne fără obiect.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 mai 2022, 19:00   [#8]

    Nu știu la ce vă referiți când spuneți că „sunteți mai citit decât vă închipuiți, domnule Francisc”, dom’ Civi. Bănuiesc că la numărul de cititori care nu au altă treabă în afară de „cititul” aiurelilor pe care le postez pe-aici.

    Dacă vă referiți la faptul că sunt un om citit (în sensul că cititul face bine culturii generale), cred că exagerați. Oricât ai citi într-o viață, nu vei fi niciodată destul de „citit”. Întotdeauna vei avea ceva de învățat. E o lozincă, știu…

    Nu citesc niciodată de trei ori „știrile” canalelor media. Ce-aș avea de „citit”?

  • EU, Civi Lezatu'
    ... a scris la 18 mai 2022, 19:39   [#9]

    Dacă “veți reciti” comentariul, veți înțelege că m-am referit la numărul de citiri, nu de cititori. Cât despre nivelul dvs. de cultură nu-mi permit să fac
    aprecieri. Când am spus “știrile” nu m-am limitat la cele difuzate de televiziuni sau radiouri, ci m-am referit mai ales la noianul de informații din mediul on-line.

  • EU, Civi Lezatu'
    ... a scris la 19 mai 2022, 21:10   [#10]

    Exact, domnule Francisc(!), asta spuneam și EU cu faptul că “a III-a citire rămâne fără obiect”, adică de la prima citire le intuiești natura lozincardă însă EU, spre deosebire de dvs., sunt ceva mai optimist și verific aparența, nu o calific apriori!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 21 mai 2022, 10:38   [#11]

    De ce nu v-ați permite să apreciați nivelul meu de cultură, domnule Civi? Libertatea cuvântului e garantată…

    Nu prea contează ce spui, important e să fii auzit!

  • EU, Civi Lezatu'
    ... a scris la 22 mai 2022, 16:42   [#12]

    Este de bun simț să-nțelegem că libertatea cuvântului îți este garantată atunci când “ai cuvânt”, nu ca să vorbești în dodii. Este important să fii auzit, însă doar atunci când contează ceea ce spui, pentru că altfel, mai devreme sau mai târziu, vei fi calificat drept farfara. EU aș lua drept dovadă prezența precară la urnele de vot, fenomen care apare nu doar în România, UE ferindu-se de referendumuri ca dracul de tămâie! E-adevărat că mulți se-nchină la orice clădire care-aduce a lăcaș de cult, fără să știe de ce o fac, însă la sorocul judecății cu toți aflăm toate răspunsurile!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?