Când capul ține loc de umbrelă…

calau cu topor 150x150 Când capul ține loc de umbrelă...

Capul plecat sabia nu-l taie…

(sau despre cum să accepți părerea tuturora)

Am promis mai demult că voi „dezvolta” subiectul referitor la acceptarea părerii celorlalți și mă țin de promisiune. Pe cei interesați de subiect îi rog să citească mai departe, pe ceilalți îi sfătuiesc să pornească televizorul pe Antena 3.

Aparținem cu toții unui popor ce a emis „înțelepciunea” din titlu și, prin urmare, întrebarea firească la care ar trebui să răspundem este „de ce să ne opunem” dacă dorim să ne păstrăm capul pe umeri? Nu e mai simplă lipsa de opinie și aplecarea căpățânii?
Răspunsul e unic și categoric: nu! Una e să-ți pui de bunăvoie capul pe butucul gâdelui ca o râmă și alta e să-l privești semeț. Rămâi oricum fără cap, dar contează modul în care ai rămas fără el. Asta e diferența dintre lașitate și eroism

Ne-am obișnuit de o bună bucată de vreme să ne tot aplecăm ca robii în fața boierului, uitând că noi suntem stăpânii și slugile sunt ei. Democrația chiar asta înseamnă: slugile devin stăpâni și stăpânii devin slugi. Și uite-așa deschidem calea dialogului: mai las eu, mai pui tu și ajungem la consens (nu cel dorit de Iliescu, ferește-mă Doamne!), lăsând valoarea să iasă (ca smântâna) la suprafață…
Durerea e că noi (iertați-mi generalizarea) nu vrem să ne recunoaștem valorile. Spălăm pe jos cu oricine îndrăznește să ne deschidă ochii și-i aplaudăm pe toți mincinoșii ce ne spun că trăim bine. Nu dau nume, că n-are rost…

Ideea e că sabia chiar taie capul aplecat. Vă rog să nu uitați asta înainte de a pune gâtul pe butuc, că nu vă obligă nimeni s-o faceți. E cazul să pricepem că o biată ștampilă e mai „ascuțită” decât satârul cu care ne-amenință călăii din „casta” politică…

În ceea ce mă privește, am învățat să accept părerea celorlalți dar încă aștept ca și ceilalți să fie de acord cu mine. Mai am de așteptat, zic eu, o eternitate…

Uite de-aia îmi „plec” și eu capul în fața istoriei: chiar sunt curios până unde merge minciuna în scurtele-i picioare. Orice-ar spune „ceilalți”, a ajuns deja prea departe. Mult prea departe…

Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)

Boieri cu iflic Când capul ține loc de umbrelă...

Categorie articol [ Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

11 comentarii la “Când capul ține loc de umbrelă…”

  • ... a scris la 20 noiembrie 2015, 20:16   [#1]

    Capul plecat, sabia nu-l taie” … e un concept adânc înrădăcinat în gândirea colectivă a românilor. În urmă cu ceva ani, într-o discuție cu un prieten “revoltat” pe “lauda de sine” a românilor, cum că … “ce neam de viteji, ce eroi, cei mai cei, etc…”, îmi zice: “măi, da’ pe cine am cucerit noi, vreodată? Păi, noi doar am fost cuceriți! Ba de romani, ba de turci, ba de nemți, ba de ruși, ba de ăia, ba de ăilalți…“.

  • Severus
    ... a scris la 21 noiembrie 2015, 12:32   [#2]

    Totusi e un lucru bun ca nu am cotropit pe nimeni :)

  • ... a scris la 21 noiembrie 2015, 13:01   [#3]

    @Severus: -- În teorie, da … și “sună” frumos.
    Practica însă, ne “omoară”. Pentru că: USA, Marea Britanie (UK), Franța, Germania, Spania, etc …, contrazic … “teoria”.
    Și le merge bine … cel puțin, mai bine decât nouă, ăstora, “cotropiții”.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 21 noiembrie 2015, 20:22   [#4]

    Ai dreptate, Severus: e un lucru bun că n-am „cotropit” pe nimeni, dar (în aceeași măsură) e rău că acceptăm să fim „cuceriți” de toți. De-a lungul și de-a latul istoriei ne-am înfrățit și cu dracul și cu mama lui, aplecându-ne capul și blestemându-ne soarta. Iar în toată această vreme stăpânii au făcut ce-au vrut cu destinele noastre.

    De 26 de ani trăim (vorba vine) în democrație și nu am reușit încă să învățăm prima literă: „A” de la alegere. Votăm mereu, ca niște bezmetici ,„răul mai mic” și ne-amăgim (ca niște căței ce se gudură la picioarele stăpânului) cu iluzia că e mai bine așa.

    Majoritatea dintre noi își pune cu seninătate gâtul pe butuc. Călăului nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să trântească satârul, iar nouă („populimii”), doar speranța că generația tânără va ști să repare toate rateurile trecutului…

    Aș scrie mai multe, dar nu-mi dă voie „cenzura”. Autocenzura, de fapt… Am băut deja vreo cinci beri și cred că nu mai are sens să-mi impun părerile…

    Dar scriu totuși o frază: mă simt dezamăgit că un „articol” citit de 300 de naivi are „parte” de doar 3 comentarii…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 21 noiembrie 2015, 21:35   [#5]

    P.S.: Mă așteptam la o avalanșă de păreri (pro sau contra) și m-am „ales” cu niște comentarii ce nu prea au legătură cu ce am vrut să spun. Dan (în calitate de gazdă) și Severus și-au dat cu părerea, bravo lor! Ceilalți cititori au ales cititul în tăcere. Adică exact ce spuneam în titlu: e de preferat să nu ai vreo părere. Capul plecat e ocolit de sabie și cățeii sunt iubiți de stăpâni…

  • Iuliana
    ... a scris la 22 noiembrie 2015, 3:43   [#6]

    Nu pot spune ca sunt genul de persoana care sa se ghideze foarte des dupa sfaturile primite. Din contra, aproape tot timpul fac asa cum consider eu ca e bine, insa mereu am ascultat sfaturile si am incercat sa extrag din ele cam tot ceea ce am crezut ca este bun, idei pe care le-am alipit cerintelor mele. Orgoliul personal e mai presus de orice, trebuie sa admitem asta.

  • JoinT
    ... a scris la 3 decembrie 2015, 12:21   [#7]

    Parerea aici e teorie! Cati au iesit in strada sa faca ceva? Cati au iesit anul trecut in strada pt ca Iohannis sa iasa presedinte sau ca Ponta sa nu fie? Cati au iesit anul acesta, manati de tragicul eveniment, sa-l alunge pe Ponta?
    Ce conteaza parerea? Cand e momentul trebuie facut ceva, nu pareri.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 4 decembrie 2015, 23:47   [#8]

    De acord cu dumneavostră domnule JoinT: părerea mea e doar o biată teorie. Nu prea contează numărul celor ieșiți în stradă pentru Iohannis sau împotriva lui Ponta. Cei mulți contează, asta e important! Părerea mea… N-am decât să mă piș împotriva vntului…

  • JoinT
    ... a scris la 5 decembrie 2015, 18:11   [#9]

    Se pare ca numărul celor ieșiți afara a contat în final. Ca au fost multi sau putini, nu știm după criteriul cui, practica arata ca au fost suficienți sa schimbe ceva. Și dacă lucrurile nu se îndreaptă vor fi și mai multi. Indiferent ce zice sen.X sau dep. Y. Ei sunt acolo tot pt noi însă nu sa ne mănânce banii și sa ne paraziteze. Asta n-ar trebui sa uite aia cu musca pe căciulă. Ca tot am văzut câteva specimene care se plimba pe la Tv urlând în gura mare ca politica trebuie făcută de politicieni.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 5 decembrie 2015, 19:22   [#10]

    „Politica” chiar trebuie făcută de oameni care se pricep, domnule JoinT. Uitați-vă la „clasa politică” de pe „scenă” și poate că veți pricepe de ce România se zbate ca peștele pe uscat: toți neaveniții ne conduc destinele în aplauzele noastre. Mă rog, aplauzele unora dintre noi…

  • JoinT
    ... a scris la 6 decembrie 2015, 17:06   [#11]

    Și eu sugeram același lucru. M-am saturat de politicieni. Nu vreau sa-i mai vad. Nimeni nu face politica pt noi. O mana de oameni fac doar în interesul propriu sau în interesul partidului susținător. Jocurile sunt făcute intre ei, noi nici nu contam. Se vânează intre ei, se trădează la fel. Aleargă după putere santajand în stânga și dreapta ca apoi sa fie acuzați de corupție, trafic de influenta…. Etc. Cu alte cuvinte ei nu contează pt mine asa cum eu nu contez pt ei. As scrie multe dar mi-e lehamite.

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?