Ca la noi, la nimenea! – (partea a 2-a)

batran si rau Ca la noi, la nimenea!   (partea a 2 a)

Nu cu mult timp în urmă, în articolul publicat cu același generic, făceam câteva referiri la unele realități (curioase-n felul lor) din România de azi. Promiteam atunci că voi reveni asupra celor expuse (și nu numai). Ceea ce, iată că acum încerc s-o fac …

Pentru început, câte ceva despre POLITEȚE ȘI BUN SIMȚ.
Este probabil bine știut faptul că trăim împreună într-o comunitate, indiferent de locul (țară, oraș, sat, etc) în care ne aflăm. De asemenea, se știe (unii, și nu puțini la număr, din păcate n-o știu!) că peste tot unde te afli există norme morale și de compotament în societate. Acestea în ansamblul lor, implica atât o anume ținută morală cât și o prezență fizică, într-o armonie logică cu mediul din jur dar și cu obiceiurile și regulile generale ale conviețuirii. Ele se bazează sau ar trebui să se bazeze (nu?), pe respectul reciproc. Modul în care ne prezentăm, cum vorbim, cum reacționăm în toate împrejurările, dezvăluie mentalitatea, educația, cultura dar mai ales bunul simț. Un proverb englezesc spune că: “Politețea nu costă nimic și o poate cumpăra oricine…
Din nefericire pentru mulți concetățeni, aceste adevăruri (confirmate de viața de zi cu zi) le sunt străine. Deci, nu le cunosc și nici nu vor să le cunoască!
Exemple? Cu duiumul! Din nefericire, le întâlnim aproape la tot pasul (în autobuz, metrou, tren, magazine, spitale, ghișee, etc, etc.)
Și din câte practică o arata, cu cât localitățile sunt mai mici, exemplele de impolitețe și lipsa de bun simț sunt mai numeroase!

agent securitate paza bodyguard Ca la noi, la nimenea!   (partea a 2 a)

Întâmplător, mă aflam zilele trecute în holul policlinicii dintr-un orășel moldav, acolo unde un bodyguard(!?) echipat ca pentru luptă, se… lupta (scuzați-mi repetarea) mitocănește, cu o persoană (de sex feminin) ajunsă la vârsta senectuții, impunându-i fără drept de apel să nu se mai plimbe prin acel spațiu pentru că… deranjează!? Pe cine oare și de ce?!

Nu-i de mirare, pentru că din câte am aflat, în respectiva instituție PUBLICĂ asemenea “tratamente” (și nu numai) sunt des întâlnite (medici care resping pacienții, personal sanitar insolent, lipsă de comunicare cu cei aflați în suferință, ș.a.m.d.).
Nu mai vorbesc de alte asemenea exemple de “politețe” ce le poți întâlni prin magazinele, agențiile de telefonie mobilă, prin piață și pe străzile (cât și-n alte locuri publice) din Târgul de pe malurile Ozanei!…
De altfel, din câte am avut ocazia să constat, se pare că Moldova deține din păcate un loc fruntaș pe țară la capitolul IMPOLITEȚE!
Aceasta o spune însuși semnatarul acestor rânduri, moldovean de origine!!!

Bineînțeles, cu asemenea mostre te poți întâlni (păcat!) mai peste tot în zilele nostre! Pentru toți cei care le generează, nesocotind buna cuviință și respectul interuman, le ofer acum un citat din DEX online: “POLITEȚEA – este modul de compotare concretizat în bunăcuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni“.
La finalul acestui capitol, un vechi proverb indian: “Florii i se cere parfum și omului POLITEȚE“!

steaua bucuresti Ca la noi, la nimenea!   (partea a 2 a)

Acum scurte referiri la “Steaua“, eterna STEAUA, devenită prin contribuția nemijlocită a finanțatorului ei – FCSB!
Așadar, o echipă (de fapt cea mai iubita și prestigioasa echipă din fotbalul românesc aflat și el într-o decădere cvasi totală!) fără maeca, fără suporteri, fără baza de pregătire, fără sponsor și… rezultate!
În fond ce poți să aștepți de la … o fostă echipa decimata an de an de indivizi care fie că nu se pricep, fie că nu au alt scop decât cel pe care, nu o dată, patronul (devenit multimilionar în euro) a declarat public: să câștige bani, cât mai mulți bani!!!

Ani la rândul a vândut tot ce a vrut (mă refer la jucători, deveniți – culmea! – marfă!), a trasferat (fie gratis, fie pe aproape nimic) fotbaliști doar cu numele și ca să fie chiar de râsul lumii, și-a adus … “finu’”, cică, antrenor! Antrenor, fără nici o pregătire profesională în domeniu!?
Oare ce echipă din fotbalul normal, civilizat și competitiv, n-are baza proprie de pregătire?! Până și noii promovate, F.C. Voluntari i se pregătește, pentru viitor, o bază proprie de antrenament și jocuri! Steaua însă face zilnic naveta la Mogosoia!!
În asemene condiții și împrejurări este foarte greu să faci performanță! Rezultatele, pe plan sportiv (căci financiar, “milostivul” și-a făcut plinul!) s-au văzut și se văd. Până și foștii jucători care la vremea lor au făcut ceva benefic la Steaua (rămasă și fără galerie, fără suporteri), nu mai vor să se mai întoarcă! Iar alții, îngroziți de ce se-ntâmplă, au preferat să plece până și la vecinii de peste Dunăre, în orășelul Razgrad, acolo unde patronul (cu totul altceva, nu ca dl.Gigi) le-a pus la dispoziție o adevărată bijuterie de stadion, dotat cu tot ce poate fi modern și practic!

gigi becali steaua Ca la noi, la nimenea!   (partea a 2 a)

Acum, aproape de final, mă întreb: dacă situația la această echipă de tradiție este așa cum se cunoaște, de ce nu intervine nimeni (dintre cei care ar putea și pot s-o facă) pentru revigorarea acestei grupări sportive aflată în pragul unei totale și aproape iminente degradări?! Toți au vrut și vor rezultate (citiți: victorii), dar nimeni nu face nimic! Ba mai mult, complică și mai abitir problema (recte, după părerea mea și nu numai, Clubul sportiv al armatei “Steaua”, din subordinea Ministerului Apărării). Cred că atât Ministerul Sporturilor cât și unii dintre politicienii aflați la putere, ar trebui să nu rămână indiferenți! Cu atât mai mult cu cât trebuie s-o recunoaștem, și-n celelalte discipline sportive situația actuală este pur și simplu deplorabilă! Asta ca să nu mai facem referiri la alte importante domenii de activitate…
Acolo unde-i… ca la noi, la nimenea!

Autor: Marc Ciubotaru (Guest Post)

Categorie articol [ Alte subiecte, Fotbal, Guest Post, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

4 comentarii la “Ca la noi, la nimenea! – (partea a 2-a)”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 31 august 2015, 7:48   [#1]

    Rândurile dumneavoastră, domnule Ciubotariu, încep frumos cu referințe legate de politețe și bun simț și se termină urât cu tot felul de „considerații” despre o echipă ce nu mai reprezintă de multă vreme fotbalul românesc, nu fiindcă STEAUA nu ar fi un „brand” celebru, ci pentru că ciobanul Becali i-a călcat în picioare renumele. Am fost și eu suporterul acestei echipe, dar m-am lecuit. Nu pot și nu mai vreau să susțin impostura…

  • Mihai Traian
    ... a scris la 31 august 2015, 10:59   [#2]

    Sunt totalmente de acord cu cele spuse de domnul Francisc referitor la situatia echipei FCSB. Ca sa fiu cinstit, personal nu ma mai simt disponibil sa urmaresc jocul FCSB.

    In alta ordine de idei, vreau sa spun ca sunt moldovean bucovinean. Problema politetei si a bunului simt, intr-adevar in Moldova, este asa cum ati relatat.
    Vreau sa aduc la cunostinta celor care citesc acest blog, un exemplu de neamprostie romaneasca ca sa nu spun bucuresteana…
    Merg relativ des in Bucuresti. Odata, aflandu-ma in zona Favorit, spre surprinderea mea in locul de parcare erau doua locuri libere, dar pana sa ajung acolo, un tanar si-a parcat masina transversal pe ambele locuri. Ajungand si eu, l-am rugat sa-si parcheze masina conform marcajului. Isi aranja ceva in port bagaj. Nici macar nu m-a privit (drept este sunt om de 78 de ani), si-a vazut de treaba. A terminat si-a inchis portbagajul si masina (portierele) si a plecat probabil la locuinta sa. Am urmarit special: si a doua zi cand mi-am luat masina sa ma reintorc acasa, masina acelui om era parcata in acelasi mod.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 31 august 2015, 11:31   [#3]

    Tot respectul și jos pălăria în fața celor 78 de ani ai dumneavoastră, domnule Traian. Bucovina este un ținut ce nu face de rușine România, din contră!… Dar nu găsesc legătura dintre FCSB și modul de a parca mașina al tânărulului bucureștean. Vă mulțumesc oricum pentru acordul dumneavoastră…

  • Mihai Traian
    ... a scris la 1 septembrie 2015, 13:06   [#4]

    Domnule Francisc, m-ati inteles gresit, sau eu nu m-am pronuntat corect. FCSB, este o victima a neamprostiei romanesti dovedita cu prisosinta de Becali. In randul moldovenilor este, poate mai mult ca in alte zone multa neamprostie, dar nici cu bucurestenii nu-mi este rusine.
    Cu cele mai bune ganduri pentru dv.

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?