Bursele de valori ar trebui desființate și interzise

bursa de valori cotatii 150 Bursele de valori ar trebui desființate și interzise

Deși este contrar logicii democratice, sunt de părere că bursele de valori ar trebui pur și simplu desființate și interzise! Ori, cel puțin reglementate drastic, stabilite niște praguri procentuale din valoarea inițială a unei acțiuni, peste care, ori sub care acțiunile să nu poată scădea sau urca! Punct!

Zilele trecute, lumea se uita cu îngrijorare către bursa din China … și era absolut normal ca oamenii să fie îngrijorați, pentru că prăbușirea bursei din China ar fi adus din nou nenorocire pe planetă, la fel cum a făcut-o și prăbușirea Lehman Brothers. Iar treaba este cât se poate de simplă: ce treabă am eu, cetățeanul X din România ori din vreun alt stat al Uniunii Europene cu Lehman Brothers ori cu bursa din China ? Ei bine, se pare că am … pentru că mă afectează în mod direct atunci când foamea speculatorilor nu mai cunoaște limite!

bursa de valori cotatii Bursele de valori ar trebui desființate și interzise

Efectul nociv al căderii unor burse este mult mai devastator decât beneficiile aduse populației de rând! Simplu! Pentru că, atunci când cotațiile bursiere o iau razna și urcă vertiginos, câștiga milioane, sute de milioane sau probabil chiar miliarde de dolari, doar “șmecherii” care investesc pe bursă și care în opinia mea manipulează din umbră cotațiile bursiere! Da, mă refer la șmecherii “cei mari”, despre care cred că manipulează (din umbră, evident) economiile acestei lumi … Când însă situația devine “maro” și începe “cutremurul” pe burse, pagubele sunt suportate de către populația întregii planete! Fraierii, trebuie să suporte pagubele … fraierii fiind evident, oamenii de rând.

bilderberg Bursele de valori ar trebui desființate și interzise

În altă ordine de idei, oamenii cu bani mulți ar trebui să să gândească la metode mai “sănătoase” de a face bani. Prin muncă, prin producție, prin a creea locuri de munca zecilor de milioane de oameni de pe planeta asta. Pentru că, sutele de milioane ori miliardele de dolari pe care le-au câștigat, le-au câștigat pe spatele a sute, mii sau zeci de mii de oameni care au muncit (și de multe ori, au suferit) pentru a le aduce acest profit. Iar odată ajunși la un anumit “nivel financiar”, ar trebui să întoarcă o parte din ceea ce au primit…

Bursa nu înseamnă nimic altceva decât SPECULĂ !!! Punct! Speculă pe care am urât-o dintotdeauna, indiferent de nivelul ei și indiferent de domeniu – ca de exemplu, țiganii din piețe care-i forțează pe țărani să le vândă lor marfa, după care, rămân ei, șmecherii, în piață, și vând mai departe la dublu preț.

Câtă vreme cumperi un produs cu 100 RON și imediat îl vinzi mai departe cu 150 RON, ca mai apoi cel care a cumpărat de la tine cu 150 RON să vândă la rândul lui mai departe cu 200 RON și tot așa, nu participi cu absolut nimic la evoluția societății, ești doar un parazit care câștigă bani din speculă, fără să aduci un plus valoare … decât buzunarului propriu. Cam așa și cu bursele … motiv pentru care, ar trebui desființate și interzise. Punct.

bilderberg1 Bursele de valori ar trebui desființate și interzise

Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   
Comentează acest subiect
Acest articol a fost publicat de , vineri, 10 iulie 2015 in categoria Economie, Finante / Banci. Poti sa urmaresti raspunsurile catre acest articol prin RSS 2.0 feed. Poti sa adaugi un comentariu, sau poti sa pui un trackback (link) de pe propriul tau site:

Ctrl + C pentru a copia linkul

2 comentarii la subiectul “Bursele de valori ar trebui desființate și interzise”

  1. eli

    Din pacate foamea de bani este prea mare. Foarte bun articolul.

  2. Eruditions

    bursele de valori merg pe principiul de a cumpara nu produse sau servicii ci direct unitatile de “productie” care le ofera. deci nu mai cumperi oua ci direct gainile :)) ) de asta in Londra se tranzactioneaza direct economia lumii in ansamblu, ca un corp, si nu doar celulele de baza care sunt firmele. totusi parerea ta are doua lipsuri -- ignora voia libera a omului de a contracta ( de a cumpara sau vinde cui si cum vrea ) cat si dreptul imuabil la proprietate si decizia persoanei asupra valorii acestei proprietati. cu alte cuvinte, daca eu cumpar ceva cu 100 lei si imi apartine, atunci pot sa decid maine ca il pot revinde cu 1 milion, fiindca este al meu. aici pretul are rol si de bariera, de a interzice altora accesul la proprietatea mea. in esenta poti doar sa decizi sa nu participi tu personal la tranzactii oneroase de gen bursa, dar nu si sa interzici altora sa tranzactioneze cum si ce vor ei. pretul nu mai este deci o simpla conventie umana asupra valorii unui lucru oferit spre vanzare (ma refer la pretul cu care se inchide efectiv vanzarea) ci dovada autoritatii asupra obiectului posedat. de aici incolo apare ambitia legata de status social. cu alte cuvinte, este aruncata sfidarea catre oamenii cu bani -- prin pret -- gen “aceasta geanta Louis Vuitton costa 35.000 Euro” (deci nu poti sa o cumperi) -- iar prostii si ambitiosii totusi o cumpara “ba uite ca pot si declar si altora” -- iar de aici cine castiga ? doar cine sfideaza, adica cel ce vinde acea geanta care face cel mult 200 Euro ca sa fie produsa…..

RSS

Adaugă un comentariu

Autentifică-te pe site și nu va mai trebui să completezi căsuțele de mai sus.

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

 

Acum poți adăuga pe site, propriile tale articole. Click aici !


Ultimele discutii de pe forum

Subiect -----------------------------------------------------------------  Mesaje   Ultimul comentariu
Setari pentru Widows Security Center9
Spionare telefon mobil25Teo
Canon PIXMA MP250101Gabi
Site Anunturi2Dan
Problema retea wireless30Calin
Caut Un Administrator la forum4SIRCORE
Cum fac un site ?6Codex
Numar de postari pe un sablon in blogger.1Florin Stan
Reactivare cont facebook1George Comi
Probleme cu telefon Allview P6 Life11Claudiu

Anunturi Gratuite