În materie de bun-simţ, în România, se poartă… nesimţirea!
V-aţi întrebat vreodată, ce este bunul-simţ?! Bunul-simţ care, din câte se poate vedea, la noi, în ţara tuturor posibilităţilor, în paradisul corupţiei şi hoţiei, lipseşte aproape cu desăvârşire în mai toate împrejurările!
O anume definiţie, este greu de dat. Cu unele excepţii, nu am găsit nicăieri o definiţie scurtă şi cuprinzătoare a bunului-simţ, ci doar cugetări şi maxime despre acesta.
De ce? Probabil, pentru că bunul-simţ pare doar un concept filozofic, prea vast şi complex pentru a fi enunţat în mod clar şi concis.
Bunul-simţ cuprinde bună înţelegere, altruism, omenie, grijă pentru viitor, conştiinţă şi, deopotrivă, respect interuman.
Se pote spune, fără exagerare, că el, adică bunul-simţ, reprezintă eternul mod de a se manifesta frumos, al OMULUI!
Ei, aici, e aici! Mă refer, desigur, la societatea noastră, la relaţiile şi problemele cu care, zilnic, ne cofruntăm, fie la un ghişeu, la locul de muncă, în tramvai sau autobuz, în spitale, şcoli şi pe stadioane, pe stradă, peste tot. Şi, fără a exagera, parcă pe măsură ce anii trec, aflându-ne în ipostazele sus amintite, ne convingem că bunul-simţ nu este un dat primar, nu este un atribut al fiinţei sale. Bunul-simţ este o sinteză de aspiraţii ce implică în sine o întreagă filozofie de viaţă care îmbină armonios, dimensiunea cunoaşterii cu cea etică, cerând şi promovând însă, un cumul de virtuţi morale: înţelepciune, onestitate, echitate, compasiune ş.a.m.d.
Dar trecând acum de la teorie la practică, la preocupările obişnuite din viaţa cotidiană, spuneţi-mi sau oferiţi-mi măcar câteva exemple de bun-simţ întâlnite acolo, pe unde aţi fost sau mergeţi pentru rezolvarea a “n “probleme ce vă presează!? Sunt aproape sigur că mai peste tot, în comerţ, pe stradă sau la serviciu, dar mai ales în domeniul medico-sanitar (care-i vital pentru noi, toţi) în loc de bun-simţ aţi întâlnit lipsa de omenie, mitocănii, reproşuri sau refuzuri grosolane, primare, total necivilizate!
Nu mai departe, ca să ofer aşa, la întâmplare, un exemplu, văzut recent cu ochii mei la o policlinică dintr-un orăşel de provincie din Nord-Estul ţării, acolo unde, în dreptul unui cabinet se formase o aglomerare de oameni (pacienţi), mai ceva ca o… gramda spontană de la rugby.
Pentru a o “rezolva”, medicul specialist a catadicsit, în văzul tuturor, să … împingă grămada! Imaginti-vă efectul “tratamentului”!
Şi tot în aceeaşi unitate medico- sanitară, unde se pare că nu prea s-a auzit de bunul-simţ, un bodyguard pus pe … treabă, făcea “ordine” între pacienţii care aşteptau la rând, dându-i afară!
Şi, culmea(!), tot acolo, o doctoriţă, doar cu asistentul în cabinet, primea pacienţii cu… spatele, butonând imperturbabilă la un calculator!?
Ce mai poţi să spui?! De spus, sunt multe, deloc mărunte, mai ales în acest sector de care orice om are atât de multă nevoie!
Din păcate, trebuie totuşi s-o spun, asemenea exemple (ca cele inserate) întâlnim mai peste tot! Mulţi, foarte mulţi dintre domnii doctori au cam uitat de mult de Jurământul lui Hipocrate şi implicit de grija şi respectul ce trebuie să le manifete faţă de pacienţi, de fapt, faţă de semenii lor! Nici la “bună ziua” nu-ţi răspund, darmite să te mai salute, aşa, omeneşte!
Acum, aproape de final, vă ofer totuşi două definiţii ale bunului-simţ:
– “Bunul-simţ este contrariul prostiei, mai mult decât inteligenţa” (Alexandru Paleologu);
– “Este de o mie de ori mai bine să ai bun-simţ fără educaţie, decât să ai educaţie fără bun-simţ” (Robert G. Ingersoll).
Exemplele de acest gen pot fi mult mai numeroase. Mă opresc însă aici, în speranţa că, cine ştie(?), poate că cele scrise vor fi de folos cuiva!
Deocamdată, cum spune şi genericul de mai sus, aşa se cam… poartă în România!
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
11 comentarii la “În materie de bun-simţ, în România, se poartă… nesimţirea!”
Conținutul articolului, pe care îl aprob, se potrivește ca nuca-n perete cu prima reclamă care îl întrerupe… ”Ai un p***s mic?…”
Cu permisiunea Dvs (vorba Dlui Iliescu!), încerc acum să aduc o completare articolului. Cum pot fi catalogate oare, mult mediatizatele proteste, zice-se spontane (?!) ale puşcăriaşilor? Cei care au dat foc celulelor şi cazarmamentului şi au strigat de pe acoperiş, timp îndelungat “libertate, amnistie, umanitate, hoţii, etc“, ei, tocmai ei, hoţii, tâlharii sau criminalii!? Nu-s indiscutabile dovezi de nesimţire?
Sau cazurile revoltătoare ale unor foşti pacienţi de la Spitalul de chirurgie plastică şi reparatorie (Spitalul de arşi, cum este mai cunoscut) decedaţi sau… mâncaţi de viermi, într-o mizerie de nedescris -- dar, culmea indolenţei, binecunoscută totuşi de cei care ar fi trebuit cu mult timp în urmă să remedieze lucrurile -- ce sunt? Nu tot crase nesimţiri?!
La fel şi-n cazurile unor (din păcate, destui!), copii care, odată ajunşi, îşi nesocotesc părinţii (cei care le-au dat viaţă şi i-au făcut oameni!), aruncându-i în stradă, nu e tot nesimţire? Mare nesimţire, spun eu, apăsat!
O nesimţire care, cum se vede, proliferează, se cronecizeaza în societatea noastră românească, atât de nesigură şi dezbinată!
Bătrânețea-i haină grea, Marcele, mai ales când vrei să îmbătrânești alături de bunul-simț! E atât de dureros (cel puțin pentru mine) că tinerii prezentului nu sunt preocupați de ceea ce li se întâmplă. Îi doare în fund de toți și de toate, uitând că viața lor depinde doar de ei.
Mulți tineri ne acuză că nu își pot construi viitorul din cauza noastră. Poate că au dreptate, deși eu cred că n-au. Cine îi împiedică să-și clădească ziua de mâine așa cum vor? Noi ăștia ce susținem că bunul-simț trebuie să fie regulă?…
Hait, că iar m-am prins în hora întrebărilor fără răspuns…
Dacă și condamnații ce au ajuns să strige „libertate” într-o țară de prizonieri sunt atât de mediatizați, ce să mai spunem noi, oamenii de bun simț (îmi place să cred că bunul simț îmi aparține)? Dreptul la tăcere e garantat!
Păi să mă ierți, Marcele! Posesorii bunului-simț nu au decât să-și pună fermoar la gură și dopuri în urechi. Mârlănia a pus de mult stăpânire pe viețile noastre…
Spre deosebire de dumneavoastră, eu zic că reclama nu se potrivește cu articolul și nu articolul cu reclama, doamnă Zina. Mă rog, e părerea mea. Totuși, la cât vă văd de „matură”, mi se pare absurd să comentați pe seama unui p…is. Iertați-mi dublarea „vă-vă”…
Sistemul nostru medical este la pamant, cazuri ca ale dvs sunt foarte frecvente.
Francisc I, aici era vorba de ”bun-simț”! Cred că pe tine te ocolește dacă, fără să mă cunoști, îți permiți să te referi la ”maturitatea” mea în acest fel.
@Zina, vă cunosc (virtual) pe amândoi, atât pe tine cât şi pe Francisc I, în opinia mea sunteţi doi oameni absolut cumsecade, bine crescuţi/educaţi şi cu suflet mare, o polemică între voi doi cred că nu-şi are nici un rost. Dacă veţi ajunge să vă cunoaşteţi o idee mai bine, sunt convins că vă veţi aprecia reciproc
Îmi cer scuze, stimată doamnă. Sper să le acceptați…
Totuși, doamnă Zina: recunosc că bunul-simț mă cam ocolește, dar nici pe dumneavoastră nu vă scoate din casă devreme ce mă luați la „per tu” cu prima ocazie. Îmi cer încă o dată scuze pentru comentariul ce v-a deranjat atât de profund…
Va invit pe toti,la o conciliere fireasca!O zi buna!