Bisericile, surse de poluare fonică în orașe!
Bisericile, surse de poluare fonică în orașe!
Sunt un cetățean cu vederi cât se poate de democratice și cred că în virtutea legilor scrise ori nescrise ale democrației, orice persoană are dreptul să creadă în ce vrea el: în zei, în extratereștrii, în vise, în noroc, în horoscop, … în ce vrea el. Numai că, treaba asta trebuie să privească strict persoana în cauză, fără să creeze altora neajunsuri de nici un fel! Un concept nescris al democrației spune că: “Libertatea unei persoanei se sfârșește acolo unde începe libertatea altei persoane!“.
Am văzut de nenumărate ori pe posturile de televiziune din România, știri în care erau prezentate nunțile țigănești. Nunți țigănești care evident nu respectau “conceptul” mai sus menționat. Țiganii își puneau mesele în fața caselor/blocurilor, pe trotuare, și începeau să petreacă pe muzica lăutarilor invitați să-i încânte la nuntă și care, evident, își desfășurau activitatea artistică taman acolo unde erau și nuntașii, adică … în stradă!
Evident, toată lumea era deranjată de zogomot: vecinii, trecătorii, etc … Telespectatorii erau evident, oripilați. Pentru că, țiganii pur și simplu “fac ceva” pe toate legile și pe conceptele democratice, țiganilor pur și simplu nu le pasă de faptul că petrecerea lor creează disconfort cetățenilor. Și, da, sunt de condamnat pentru asta! Iar astfel de practici ar trebui pedepsite cu amenzi, nu de 2.000 RON cum se întâmplă acum, ci cu amenzi de minim 50.000 RON – evident când poate fi demonstrat faptul că fapta a fost săvârșită cu intenție și în cunoștință de cauză. Chestiunea este foarte simplu de rezolvat, trebuie doar cadru legislativ: vine poliția și taie prima chitanță de 2.000 RON … iar dacă în termen de 15 minute nu “remediază problema”, taie a doua chitanță de 50.000 RON pentru ignorarea primului avertisment. Simplu …
Spre marele meu noroc nu am nici o biserică prin preajmă, mai precis pe strada pe care locuiesc deoarece imediat cu strada următoare începe șirul de biserici… Am însă amici, care locuiesc lângă câte-o biserică și n-aș vrea să reproduc aici toți sfinții, arhanghelii și dumnezeii pe care-i coboară din ceruri, de fiecare dată când se întâmplă câte un eveniment la biserica din apropiere.
La fel se întâmplă și la una dintre bisericile aflate în apropierea frizeriei la care obișnuiesc să merg “la tuns”. De fiecare dată când merg la frizer, am de așteptat … uneori și mai bine de 60 de minute (frizer foarte bun, ieftin … coadă mare la frizerie). Băi fraților … îmi vine să merg să le sparg boxele! Nu vezi pe nimeni, toată lumea este de fapt în biserică, însă în exteriorul bisericii și-au tras cabluri și boxe de mare putere, la care “dau” slujbele … sau ce mama dracului s-o întâmpla pe-acolo! Și credeți-mă, se aude slujba de la cel puțin câteva blocuri distanță!
Nu înțeleg, cum naiba-i mai suportă vecinii !?! Pentru că, biserica este efectiv înconjurată de blocuri! Nu mai zic de faptul că, ditamai biserica a fost construită pe un spațiu verde, au betonat absolut tot, și au ieșit cu gardul bisericii până în bordurile de la stradă! Pur și simplu, nici pietonii și nici mașinile nu mai au loc să circule, toată strada a devenit super-aglomerată!
Cine oare o fi fost boul ăla de la primărie, care a fost de acord cu construcția acelei biserici? În mod cert, un “credincios” … care probabil, s-a gândit că “nu-i bine să te pui rău cu D-zeu” și s-a pișat pe tot confortul locatarilor din zonă!
Mergând mai departe … uitați-vă ce-avem în parlament! De aia se dau de la bugetul de stat, sute de milioane de euro pentru Biserica Mântuirii Neamului (care neam, nu va fi niciodată mântuit prin biserici, ci prin educație, sănătate, economie,… vorba lui Sabin Gherman). Iar asta, fără ca guvernul să mă întrebe pe mine, contribuabilul pe care-l belește de bani prin taxe și impozite, dacă sunt ori nu de acord cu asta !?!
Deci, stimați domni idioți, parlamentari, guvernanți ori consilieri locali: ia nu mai fiți voi atât de darnici pe banii mei, ai contribuabilului! Ce mare șmecher ești și ce darnic ești tu … cu banii altora, nu-i așa!?
Vrei biserică extraterestră? Foarte bine, e dreptul tău … dar fă-ți-o pe banii tăi, nu pe ai mei! Vrei să asculți slujba la 5000 de wați? Foarte bine, e dreptul tău, dar nu mă obliga și pe mine să o ascult, că nu-s deloc curios! Fă-ți biserică antifonată, du-ți acolo 100.000 de wați și ascultă până crapă ficatul în tine, dar nu mă obliga și pe mine să-ți ascult fanteziile!
Vorba lui Brucan: “Stupid people…”
4 comentarii la “Bisericile, surse de poluare fonică în orașe!”
Și nu doar atât… sa amintim și de evaziunea fiscala care se produce în bisericile patriei. Avem aproximativ 19.000 de biserici în Românica…
Popa din zona mea și-a tras Audi A 6 TDI, ultimul model… mi-ar plăcea și mie unul dar n-am avut noroc sa fiu popa care vinde iluzii/fum fraierilor creduli. Aste e România anului 2015, stat membru al Uniunii Europene.
Romania este o combinatie ciudata neocomunism cu fata bovina (vedeti procentul celor care plang dupa dictatura comunista, cea mai cumplita din istoria umanitatii) si asa-zisa religie crestin-ortodoxa, in care majoritatea “activilor” acestui cult sunt mai tradatori ca Iuda si mai farisei decat fariseii din urma cu 2000 de ani. BOR a devenit o fabrica de facut bani, intr-un stat dominat de politicieni corupti si de interese obscure. Incepand de la scoala, unde se invata “arta” coruptiei si a “credintei” in ceva incert, la care se adauga o programa scolara conceputa pentru a asigura inapoiere economica, si pana la “scoala vietii”, unde inveti ca violatorii in Romania nu patesc nimic, totul este putred in societatea USLamista multilateral inapoiata. O societate la care s-a ajuns dupa un sfert de secol de predici ortodoxe (si nu numai), de jaf ortodox cu fata inumana, de mimare a respectarii regulilor etc. Cred ca pentru un popor de mamaligari, incapabili sa aiba initiative bune, biciul lui Ceasca era singura solutie. Doar de biciul unui tatuc pare capabil sa inteleaga romanasul. Nu vorbim aici de cei 30% care sunt cu adevarat in 2015. La vot, si nu numai, acestia nu conteaza. Sunt cei care pierd mereu. Pacat ca religia crestina nu a mentinut arsul pe rug pentru defaimare. Cu siguranta s-ar fi gasit destui sa arda pe rug pe cei care gandesc altfel (si voteaza altfel). In rest, sa nu ne facem iluzii. Lucrez intr-o scoala si trebuie sa va dau o veste proasta: cei de maine sunt modelati de tatii si bunicii de ieri si azi, asa incat sunt tot la fel: taratoare incapabile sa-si ia zborul. Puie Monta avea dreptate zilele trecute, atunci cand spunea “Vom sta 50 de ani la guvernare!”. N-a spus cum, dar este de banuit: cu niste sute de milioane de euro oferite pentru catedrale, moschei si alte asemenea. Ce cauta Romania in UE?
Sa ne traiesti Dumitru Caruntu,ai vorbele la tine… îmi place ce spui mai sus. Eu cred ca biserica stă în calea progresului;în loc de scoli, spitale etc.. se contruiesc tot mai multe biserici. Uitați-vă la pelerinii nostrii care se târăsc pe genunchi și coate pentru ploaie, la mormântul lui Arsenie Boca, Parascheva etc, lăsând în urmă bani grei… multi bani.
Se dorește în mod voit indobitocirea acestui popor. E trist.
Depinde de fiecare om cum se lasa indoctrinat. Si vor sa indoctrineze oamenii de mici copii!
Eu de exemplu nu sunt de acord nici cu religia ca materie introdusa in scoli. Problema cu oamenii imbracati in negru-auriu este ca intotdeauna au vrut PUTERE !
Are si biserica rolul ei[bun] de a struni pacatosii, dar ce e prea mult, strica.