Befehl…
În vremurile tovărășești pe care le tot combat pe-aici, la mine-n sat era o „tradiție”: după slujba de duminică enoriașii se opreau la ușa primăriei (mă rog, a consiliului popular, c-așa se numea pe-atunci) aflate la doi pași de biserică, ca să asculte „befehl”-ul primarului. Și nu era duminică de la Dumnezeu în care „întâiul ales al obștii” să nu aibă ceva de spus. Nu m-apuc acum să vă descriu în amănunt ce avea de comunicat, ideea e că sătenii erau obișnuiți cu aceste cuvântări ce numai „tovărășești” nu erau.
„Obiceiul” s-a păstrat și după marea răsturnare din ’89, dar nu pentru multă vreme. Cam până prin ’96, anul în care ex-primarul alungat cu huiduieli de săteni la „rebeliune” a fost ales (în mod democratic, desigur) să conducă încă un sezon turma.
Ce mai trecură anii, nici nu apuc să-i număr! Societatea a „evoluat”: conducătorii prezentului nu mai trebuie să iasă la ușa instituției ca să dea „ordnung”-uri. S-au boierit în așa măsură încât e de-ajuns un singur pocnet din degete pentru ca „purtătorii lor de ecou” să-l propage pe toate ecranele.
Dacă și primarii unor comune minuscule își permit slugi ca să le „poarte” cuvântul, ce mai e de zis? Următorul nivel al nesimțirii e să-și „numească” și „purtători de ocări”. Asculți cuminte vorbele purtătorului de cuvânt și înjuri ca prostul o „interfață”. Alesul tău n-are nicio treabă: unii îi propagă minciunile, alții-s ocupați cu „contabilizarea” flegmelor….
Era bun și „befehl”-ul la ceva: cu un pic de curaj, puteai să-l contrazici pe propagandist. Azi, pe cine să mai iei la întrebări? Catârii, încovoiați sub povara minciunilor pentru care sunt plătiți să le poarte, n-au „dezlegare” de la stăpân să-ți răspundă…
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)
7 comentarii la “Befehl…”
“Purtători de vorbe” sună bine
Nu sună bine deloc, Dane! Nu-mi permit să exagerez, da’ tare cred că „purtătorii de vorbe” s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie.
Nu zic adio, ci la revedere…
„Supărat” (mi-s, Doamne, supărat) că vorbelel mele nu prea-s băgate în seamă, îmi iau „jucăriile” și plec să-mi caut colțul de lume în care cei mulți ori mă ling în fund, ori mă înjură. Am înțeles (în sfîrșit) că nu pot împărți setea-mi de bere cu abstinenții.
Am priceput că berea îmi ia vorba din gură și nimeni nu mai e dispus să înoate în spumele ei. Îi mulțumesc de o mie de ori domnului Dan că a avut răbdarea să-mi publice inepțiile și le mulțumesc de un million de ori celor ce le-au citit.
Auf wiedersehen, domnilor . Ne citim (dacă sunteți interesați) la anul…
E cam devreme, sărbătorile încă n-au început…
Despre ce „sărbători” aduci vorba, nene Dan? Pentru mine Decembrie e o lună de doliu. Știi tu foarte bine de ce…
Las’ că desfacem șampania și ne bucurăm când vom sărbători “plecarea” to’arășului Iliescu
Eu țin șampania la rece
Ține-o la frigider cât te ține „curentu’”, nea Dane. Tovarășul Iliescu poa’ să plece liniștit la cele sfinte: are cine să-i calce pașii.