Bătu’ și ultimul clopot…

Digi24 protest diaspora 2018 Bătu și ultimul clopot...

Al doi‘șpelea ceas…

A fost nevoie de revenirea în țara natală a românilor de pretutindeni și de bastoanele jandarmilor trântite în întâmpinarea lor ca să ne dăm seama de putreziciunea „democrației” în care trăim de 28 de ani.

Statul „democratic” în care încercăm să ne ducem trăirea seamănă ca două picături de apă cu socialismul științific apărat de securitatea și miliția lui Ceaușescu. Diferența constă în faptul că atunci, dacă îndrăzneai să spui ce crezi te aștepta Vișinescu ca să te „reeduce”, iar azi (în plină „democrație” social-democrată) ești liber să spui ce vrei, cu riscul de a încasa o țâră de bătaie tocmai de la cei plătiți de tine ca să-ți garanteze libertatea cuvântului.

Când aud pe la unele „teveuri” că Jandarmeria Română și-a făcut datoria, apărând „ordinea constituțională”, m-apucă dorul de ducă. Când citesc unele păreri exprimate în mediul virtual de unii dintre concetățenii mei în legătură cu „disidența” doamnei Andronescu („noi am fost votați să guvernăm”, „de când există partidul acesta, noi am avut cele mai profesioniste guverne”, „partidul a avut și are resurse umane de foarte mare calitate și specialiști adevărați”) îmi dau seama că și nepoții mei își vor îneca trăirea în aceeași mocirlă în care m-am zbătut să supraviețuiesc.

Îmi pare nespus de rău că o spun, înjurați-mă dacă vreți, dar România ultimului veac (că tot vorbim de centenar) nu a reușit să se maturizeze. Trec peste realitatea istorică a revoluției furate (când l-am pus la zid pe cizmar și l-am înlocuit cu Iliescu; mamă ce frumos zâmbea și cât de credibil mințea!) și mă-ntreb de ce acceptăm domnia imposturii?

Dictaturile se nasc din ignoranța mulțimii. Trăim un asemenea moment al istoriei. Haideți să ne destupăm urechile și să încercăm să auzim bătăile orologiului.

Nu de alta, da‘ următorul ceas al doi‘șpelea va suna la urechea generației următoare și tot noi vom rămâne cu vina că nu l-am „întors” la timpul potrivit…

Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Politica, Social, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

8 comentarii la “Bătu’ și ultimul clopot…”

  • ... a scris la 16 august 2018, 9:07   [#1]

    Dragă prietene şi coleg de blog, am să-ţi răspund cu două citate; sunt spusele a doi oameni mult mai deştepţi decât noi şi care zugrăvesc cât se poate de bine parcursul României de după 1989 şi până acum:

    Francisco de Goya, pictor şi gravor spaniol din perioada secolului al XVIII-lea şi al XIX-lea (1746-1828), a spus: “Somnul rațiunii naște monștri“.

    Irlandezul Edmunde Burke, om politic, folozof, scriitor şi membru al parlamentului britanic între 1766 și 1794, spunea: “Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 16 august 2018, 23:23   [#2]

    De ce mă numești coleg de blog, Dane, când sunt doar un comentator ce profită de ospitalitatea ta? Prietenia noastră virtuală e clădită pe coincidența părerilor. Amândoi știm că PSD e otrava democrației…

    De-ar fi să-l parafrazez pe filozoful irlandez, fraza ar suna cam așa: „pentru ca binele să triumfe, e suficient ca oamenii buni să-și facă treaba”.

    Problema e că lipsesc criteriile: cine-s cei buni și care-s răii?

  • ... a scris la 17 august 2018, 2:01   [#3]

    Pentru că mai şi scrii articole pe aici, nu doar comentezi.
    Acuma,… dacă mă gândesc că părerile mele nu coincid cu cele ale majorităţii din sud şi din Moldova, tot stau şi mă întreb oare cum ar trebui să-i cataloghez pe aceştia?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 august 2018, 17:16   [#4]

    Știi o treabă, prietene virtual? Pe mine chestia asta cu „majoritatea” mă cam pune pe gânduri. Adică cum naiba vreo 3,7 milioane de votanți PSD reprezintă „majoritatea” unui popor și 4 milioane de români plecați să-și câștige pita prin străinătățuri nu reprezintă pe nimeni?

    Iar noi, ceilalți nevotanți de PSD rămași încă în țară, ce suntem? Grea dilemă, zău!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 august 2018, 19:45   [#5]

    A patra Timișoreană m-a făcut să „răsfoiesc” hard-discul în căutare de idei legate de diasporă exprimate în trecut. Și iată ce-am găsit:

    Textul e un comentariu scris astă-primăvară la un articol publicat de un tânăr pe adevărul.ro. Citez propriile mele cuvinte:

    Diasporei i-am tras un șut în fund în urmă cu 28 de ani, domnule Mihnea, atunci când l-am ales pe neaoșul Iliescu pe motiv că Ion Rațiu și Radu Câmpeanu n-au mâncat salam cu soia. Cred că sunteți prea tânăr ca să vă amintiți. Vorbiți de lideri (mai mult sau mai puțin carismatici) care să reconstruiască partide? Vă amintesc eu de un astfel de lider: Corneliu Coposu. Din păcate pentru noi, în acele vremuri tulburi românii l-au preferat pe Iliescu.

    Liderii nu se nasc din neant, domnule Dumitru, ci sunt așezați în capul mesei chiar de meseni. Și (ca să știți părerea mea) nu liderul crează un partid, ci partidul generează un lider. După ani buni de pușcărie pe motive politice Corneliu Coposu nu avea nicio șansă în fața unui politruc școlit la Moscova.

    Apropo de „reconstruirea” asta a partidelor: PCR a fost „reconstruit” de Iliescu, apoi „renovat” de Năstase. Geoană a mai tras o „spoială democratică” pe ici pe colo, „micul Titulescu” aproape că a stricat tot ce-au reconstruit „iluștrii săi înaintași” iar Dragnea, ei bine, e marele „renovator”! Ăsta nu face deloc economie de vopsea. O aplică de zor (și cu spor) pe toți pereții democrației. Îi place culoarea minciunii, ce să zic…

    Nu de „lideri” lansați de propagandă avem nevoie, nici de partide create în jurul lor, ci de partide „născute” în jurul unei idei. Vedeți așa ceva în România? Știm că ne înecăm, vedem că distanța până la mal e imensă, dar refuzăm ajutorul potențialilor salvatori. Ne place să înotăm în rahat, asta e!

    Citeste mai mult: adev.ro/p55u02

  • ... a scris la 17 august 2018, 22:30   [#6]

    Stă doar în puterea noastră să schimbăm “majoritatea”.
    Cum? Trebuie să ieşim MASIV la vot!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 august 2018, 23:37   [#7]

    Ideea cu ieșitul „masiv” la vot e desuetă, Dane. Atâta vreme cât impostorii au pus stăpânire pe țară, votul „democratic” e inutil. Tu chiar crezi că ștampila ta poate răsturna situația? Eu nu, deși fac reclamă votului „democratic”…

    Patria în care trăim e încă stăpânită de borfași. Și, crede-mă (te rog) că ăștia nu se lasă duși de la borcanul cu miere cu vorba bună. Nici parul nu e o soluție, fiindcă bastonul, scutul, tunurile cu apă și gazele lacrimogene sunt mai eficiente decât cuvântul.

    Greșesc oare că mă împotrivesc PSD-ului?

  • DanDeMed
    ... a scris la 18 august 2018, 15:17   [#8]

    Asta din urma, adica din Teleorman, e ca Tuta absoluta, o molie pe care greu o distrugi.

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »