Arhiva autor

Noul PSD, ori chiar așa și e?!

Ca orice în viață unde-i totul trecător, iată că și în PSD “Epoca Dragnea” s-a terminat. A trecut! Cu asta sunt de acord aproape mai toți membrii CEX, parlamentarii și liderii locali. PSD-ul se înnoiește, toată lumea ia distanță, aproape toți vor să revină la doctrina social-democrată, să închidă subiectul justiție și să se împace [...]

Dl. Dragnea a ajuns… acasă!

Luni, în prima zi după alegerile europarlamentare, marele conducător al PSD-ului și-a primit, în sfârșit, sentința mult așteptată! Din câte s-a văzut pe micile ecrane, dictatorului L. D. nu-i venea să creadă. Dealtfel, să recunoaștem, că nici nouă cei care cu greu l-am suportat și care, la un moment dat, pierdusem orice speranța! Emoționat și [...]

Legile naturii și…revoluția de la vot!

Parcă mai mult că oricând, această lună mai a fost (și pe alocuri încă este) excesiv de ploioasă și mai zbuciumată! Ploi cu găleata, cum se mai spune, grindină, ba chiar și… tornade, inundații, stricăciuni și multe alte asemenea fenomene neplăcute pricinuite de natura înfuriată la extrem. Dar fără a detalia sau filosofa prea mult, [...]

Toată lumea strigă, minte și… promite!

“Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victima, ci complice” (George Orwell)

Genericul (modificat) mi-a fost inspirat din binecunoscuta comedie-muzicală sovietică, de prin anii ‘934, “Toată lumea cântă, râde și dansează” care, din 1950-55, a fost prezentată și pe ecranele cinematografelor din România. Aici unde, iată, campania electorală pentru alegerile [...]

Când fotbalul devine “doar o afacere”!

Așa-l consideră mai toți cei ajunși acum, unii prin cai nu tocmai ortodoxe, în fruntea bucatelor, chiar dacă mulți din ei sunt total în afara fenomenului sportiv. Dintre toți însă, unu-i mai mare și mai tare: nimeni altu’ decât Gigi Becali. Cel care nu odată a declarat, mai cu seamă pe la postul tv preferat, [...]

Despre cum să alegi

Votul preferențial…

- scurt rezumat despre cum funcționează votul „prin încercuire” în Republica Cehă -

La alegerile locale cehii pot alege candidați de la toate partidele prin „încercuirea” (cu pixul) poziției de pe listă a candidatului preferat, în limita numărului de reprezentanți din care este format Consiliul Local. Adică se votează persoane, nu liste de partid. Nu [...]

Viața ta îți aparține!

Ea nu este nici a părinților tăi, nici a prietenilor tăi, nici a partenerului tău. Este doar a TA și ai dreptul să faci exact ceea ce îți doreșți cu ea. Fără compromisuri, fără să te simți vinovat, fără justificări sau scuze. Nu le permite altora să-ți dicteze ce să faci sau cum să trăieșți [...]

Protestatarii, luați cu duba de către jandarmi

La Topoloveni: protestatarii care manifestau împotriva lui Dragnea, luați cu duba de către jandarmi!

Vinerea trecută, jandarmii au ridicat [...]

Cu toții, la vot!

Aflu că astăzi, duminică, mai multe trupe de artișți (Vama, Taxi etc), vor concerta de la ora 16, în Piața Victoriei, în cadrul manifestatiei “Toți pentru Europa”, sub egida comunității Declic. Evenimentul are drept principal scop mobilizarea cetățenilor la vot, pe 26 mai, la alegerile europarlamentare. Potrivit organizatorilor, precizează “Adevărul”, toți artiștii vor participa pro [...]

Duminica orbului. Remember…

Vă mai amintiți?…

- scurtă retrospectivă -

– 15 decembrie 1989 – o mână de enoriași se adună în fața Bisericii Reformate din Timișoara ca să protesteze împotriva mutării forțate a pastorului Tokes;
– 17 decembrie 1989 – manifestanții timișoreni, de data asta mult mai mulți decât în urmă cu două zile, sunt ciuruiți de gloanțele [...]