Ați dorit schimbarea. Iat-o, s-a făcut!

Vrem – nu vream, aceasta-i deocamdată adevărata situație! Chiar dacă absenteismul a fost și acum destul de îngrijorător, 39,49%, cca 45% din numărul total al celor care s-au prezentat la urne au ales să voteze PSD-ul! Motivația, aproape unanimă: SCHIMBAREA! Într-adevăr, e un lucru bun, mobilizator și dătător de speranțe. Cu toții o tot dorim de peste 25 de ani post decembriști! Dar, la o analiză mai atentă, cu priviri retrospective în întreaga această perioadă, ne va demonstra că, din nefericire, la noi, la români – unde se pare că jocul de-a “democrația” a intrat în obișnuință – vom afla (vedea) că această mult dorită schimbare este, în esență… tot un fel de joc: jocul de-a rânduiala la putere și îmbogățire, precedat de eternele promisiuni (% la% populiste și neonorate). Indiferent de cine-i la… joc!

Liviu Dragnea PSD Coada la DNA Ați  dorit schimbarea. Iat o, s a făcut!

Din acerba și fireasca dorință de schimbare a lui X cu Y, sau a lui Popescu cu… Dumitrescu, tu, cetățeanule de rând, votant sau nu, cu ce te alegi?! Sau poate că naivitatea copilărească (altfel nu poate fi numită) îți sporește încrederea în tipare de genul “votați pentu familia și copiii voștri!“, “votați pentru înflorirea patriei!” ș.a.m.d!? Da, tot ce-i posibil, mai ales că tot noi, românii am tot “înflorit” patria și-n cei peste 50 de ani, trăiți în comunism! De atâtea… înfloriri, se și vede cam unde și cum am ajuns!

În fine… Îndemnurile sunt ușor de făcut și – mai ales – de receptat. Ca și promisiunile! Mai greu însă (practica, viața de zi cu zi, au dovedit-o!) cu înfăptuirea lor! Dând totuși Cezarului ce-i al Cezarului, ne-contestând cu nimic actuala victorie (așa-i considerată și percepută) a PSD-ului, doresc să vă mai spun că, părerea mea (și a mai multor, multor altora) este că pentru o schimare adevărata – nu numai în politica dar și în viața noastră social-economică, spirituală – în România este necesar să mai treacă multe generații! Este nevoie în primul rând de o schimbare a mentalității, a gândirii și perceperii realităților!

Astăzi, s-o recunoaștem, mentalitatea și optica multor concetățeni sunt învechite, depășite, aproape cu nimic schimbate față de anii trăiți (așa cum am trăit!) sub “măiastra și luminoasă îndrumare a Partidului și a conducătorului iubit!” (va mai reamintiți, probabil!). Chiar și-n viața politică încă mai întâlnești unele reminiscențe ale vechii orânduiri! La fel și-n diferite instituții locale și centrale, în administrație, acolo unde – după cum scria într-un ziar central și politologul Iosif Boda – “unele proceduri sunt încă de pe vremea lui … Gheoghiu -Dej!

Așadar, cred cu tărie, că este asolut necesară o schimbare a mentalității, a modului de a gândi, de a vedea și trăi în actuala societate! Sunt nevoit, iarăși să repet: nu-i suficientă schimbarea, dacă încă nu se înțelege că a accede la conducere nu însemnă numai să beneficiezi de putere, de favoruri și numerose înlesniri, ci, în primul rând, să asiguri bunăstarea semenilor tăi. Nu în vorbe goale, în promisiuni deșarte ci, ÎN FAPTE, ÎN ÎNFĂPTUIRI PALPABILE. Numai așa vom putea spune: cu adevărat, S-A SCHIMBAT!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

jvD0NUp Ați  dorit schimbarea. Iat o, s a făcut!
aTMkCrF Ați  dorit schimbarea. Iat o, s a făcut!
fShCoON Ați  dorit schimbarea. Iat o, s a făcut!
x5UzRzF Ați  dorit schimbarea. Iat o, s a făcut!
om33jYx Ați  dorit schimbarea. Iat o, s a făcut!
FVj1bpf Ați  dorit schimbarea. Iat o, s a făcut!

Categorie articol [ Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

5 comentarii la “Ați dorit schimbarea. Iat-o, s-a făcut!”

  • Severus
    ... a scris la 13 decembrie 2016, 18:54   [#1]

    Primul sut in fund l-am primit azi de la PSD, care cere amanarea si anularea a 4 taxe pe care guvernul Ciolos vrea sa le scoata, respectiv eliminarea taxei pe stalp, reducerea tva, plafonarea cass, eliminarea supraaccizei pe combustibil. Taxele au fost introduse tot de PSD.

    Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!

  • 1qlee
    ... a scris la 13 decembrie 2016, 20:41   [#2]

    ” … care cere amanarea si anularea a 5 taxe pe care guvernul Ciolos vrea sa le scoata … ”

    Cred ca ai vrut sa spui “si cere guvernului Ciolos sa le scoata (sa le amane).
    De acolo se intelege ca guvernul Ciolos vrea sa le scoata.

  • ... a scris la 14 decembrie 2016, 9:34   [#3]

    Un politician ţine un discurs electoral:
    - Adversarul meu, deputatul în funcţie, v-a furat pe rupte timp de 4 ani… Daţi-mi şi mie o şansă !!!

  • Calin
    ... a scris la 14 decembrie 2016, 10:06   [#4]

    =)) =))

  • Severus
    ... a scris la 15 decembrie 2016, 13:55   [#5]

    Guvernul Ciolos vroia sa le scoata[anuleze,elimine, taie,etc.], acuma le lasa in pace din cauza lui Dragnea care i-a zis lui Ciolos-stai jos ca ne ocupam noi in ianuarie de treaba asta, mai exact nu facem nimic , le lasam asa macar pana in 2018 ca sa mai biciuim unpic tara asta, sa rotunjim bugetul.

    Hai ca nu e greu de inteles, 1qlee.

    Cand Dragnea va avea majoritatea parlamentara, se va simti invincibil si se va imbata cu propria-i putere. Totusi sper sa realizeze ca traieste in Romania printre romani. El incepe un razboi cu presedintele si restul opozitiei care o fi ea, ca inca nu se stie, si din care nu va castiga nimic, exact ca si Ponta.

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?