Asta-i ţara în care trăim!

stema republica socialista romania Asta i ţara în care trăim!

Asta-i ţara în care trăim!

Profund nemulţumit de starea de vraişte şi de tot mai numeroasele probleme cu care aproape zilnic ne confruntăm, publicam la aceiaşi rubrica a “Blogului lui Dan“, articolul intitulat “În ce ţară trăim, fraţilor?“. Aminteam atunci (nu prea demult), între altele, de starea precară a sectorului medico-sanitar, de ne-ajunsurile şi dezordinea din domeniul educaţiei, transporturilor, culturii şi sportului, de fapt, de aproape toate relele existente pe ansamblul vieţii social-economice. De altfel, trebuie s-o recunoaştem, despre toate acestea zilnic vedem, citim şi auzim la TV, la radio sau din ziare, întâmplări şi fapte ce-ţi induc fără voia ta, o stare de lehamite şi chiar de disperare!

Cum poţi să fii indiferent, când vezi sau auzi că prin spitale se moare cu zile, că un adolescent ieşean îşi omoară iubita (?!) cu o dezinvoltură neîntâlnita nici la “specialiştii” în materie, că la o policlinică dintr-un orăşel moldav, medicul chirurg îmbrânceşte pacienţii în văzul tuturor, gonindu-i de la uşă sau că prin puşcării (de care nu-i zi să nu se vorbească!) unii (cei cu bani sau cu foste funcţii) o duc mai ceva ca la casele de odihnă, iar restul (vinovaţi şi ei, nu zic nu) stau în condiţii mizere, departe de pretenţiile unui stat de drept din UE !?

Apropo, de STATUL DE DREPT. Şi despre acesta ne place să vorbim, ba chiar să ne tot lăudăm că, vezi Doamne şi noi suntem!… Şi aici, nu zic nu. Spun însă că într-adevăr suntem, dar în teorie! Pe noi, vorba aia, practica ne omoară! Am să argumentez cu un singur exemplu, aleatoriu ales dintr-o multitudine …

casa de pensii neamt Asta i ţara în care trăim!

Nevoit fiind să-mi transfer dosarul de pensie dintr-un sector al Capitalei într-o localitate a jud. Neamţ, am făcut cuvenitele cereri la instituţiile îndrituite, încă din luna Noiembrie a anului trecut. Problema departe de a fi rezolvată, m-a determinat, firesc, să solicit telefonic explicaţiile cuvenite. Aşa că, din Nov.2014 şi până astăzi pe 3 Martie 2015, am tot sunat fie la Casa de Pensii a Sect.1 Bucureşti, fie la instituţia similară din Neamţ. La Bucureşti, cu chiu cu vai, după nesfârşite şi enervante insistenţe, am reuşit în final să aflu că după cca 4 luni, dosarele (e vorba de dosarul meu şi al soţiei) au fost expediate la Casa de Pensii Neamţ… Fiind în imposibilitatea de a mă deplasa la Piatra Neamţ, am icercat să iau legătura telefonic, cu cei în măsură să-mi spună care-i situaţia. Din păcate orice încercare a rămas fără niciun rezulat. La toate telefoanele aferente instituţiei cu pricina, nimeni nu răspunde! Suni, suni, dar în zadar!

Am trimis şi un e-mail. Tot fără răspuns! Răspunsul a venit, în sfârşit, astăzi – deci, după aproape 5 luni, când o cunoştinţă a mea s-a deplasat la Casa de Pensii – jud.Neamţ, de unde a aflat care a fost şi este situaţia… Întrebând o salariată de ce nu se răspunde la apelurile telefonice şi nici la cele prin internet, răspunsul a fost pe măsura dezordinii ce domneşte la noi, în România: “Sunt prea multe solicitări. N-avem timp să le răspundem la toţi” !!?

Astfel stând lucrurile, răspund acum, încă o dată, la genericul din precedentul articol “În ce ţară trăim, fraţilor?“. ÎN ROMÂNIA. ACEASTA-I ŢARA ÎN CARE TRĂIM!… Alte comentarii, le faceţi Dv…

Autor: Marc Ciubotaru (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

5 comentarii la “Asta-i ţara în care trăim!”

  • ... a scris la 4 martie 2015, 0:51   [#1]

    Ani în urmă am fost la un post de radio local cu un CD pe care era scris numele şi telefonul. Pe el era vocea mea din fragmente scurte de emisiuni anterioare făcute în alt oraş -- nu cred că ascultai mai mult de 10 minute, că nu am vrut să pun epopei pe CD. Am vorbit cu oamenii, m-au primit frumos, mi-au spus că o să-l asculte şi o să mă sune. Asta era în 2003. Nu am primit vreodată un răspuns. Am trimis emailuri la un număr impresionant de televiziuni, spunându-le scurt că am portofoliul pe voiceblog.ro (sunt artist voice over) şi am colaborări cu Kiss Fm şi alţii. NICI UN RĂSPUNS, DE LA NIMENI. Ăsta e profesionismul celor care-şi dau pe net adresa gen contact@televiziun...#8217;peşte.com. Te aştepţi să ţi se spună CÂNDVA, ceva. NIMIC. Dacă n-au chef, şterg emailurile cu select all. Dacă nu-i interesează, NU-ŢI SPUN MĂCAR: “Deocamdată nu există un proiect în care să avem nevoie de o voce nouă. Sunteţi însă de acum în baza noastră de date. Vă mulţumim că ne-aţi contactat. O zi bună…” Experienţa lui Dan e de asemenea sugestivă. Întrebare: DINTRE CINE SĂ ALEGEM LIDERI, POLITICIENI ŞI LUCRĂTORI, PROFESIONIŞTI SAU OAMENI DISPUŞI SĂ LUCREZE DUPĂ ETICA PROFESIONALĂ dacă majoritatea românilor e formată din oameni obişnuiţi să tragă chiulul, să fure, să înşele sau să lucreze doar de ochii şefului, din oameni obişnuiţi genetic cu nepotismul, pilele, relaţiile şi lucrul de mântuială?

  • ... a scris la 4 martie 2015, 2:01   [#2]

    @Sandu, cred că ai vrut să spui “experienţa lui Marc“, deoarece articolul de mai sus este scris de domnul Marc Ciubotaru, fost gazetar (reporter) la RadioTeleviziunea Română -- actualmente pensionar. Domnul Marc Ciubotaru publică de ceva vreme, articole pe acest blog …

  • ... a scris la 4 martie 2015, 22:27   [#3]

    I stand corrected! :) Am citit cu atenţie, dar nu am înţeles al cui este exact articolul. Am presupus greşit că e al lui Dan. Plecăşiune.

  • Marius
    ... a scris la 5 martie 2015, 10:35   [#4]

    Încă au mai rămas în conducerea instituţiilor statului, oameni cu mentalităţi comuniste şi va mai trece o vreme până când aceştia vor fi înlocuiţi din sistem, “pe cale naturală” (pensionări, etc). Probabil peste încă vreo 20 de ani, vor începe să se schimbe lucrurile şi prin instituţiile statului român.

  • ... a scris la 5 martie 2015, 16:46   [#5]

    Romania noastra fara de viitor!
    Asa-i acum…peste 10 ani ce va fi?

Adaugă un comentariu