Știți că, în urmă cu doar câteva luni de zile s-a iscat un scandal legat de faptul că pe piața din Europa de Est, produsele vândute de către marile lanțuri de hipermarketuri și supermarketuri sunt mai slabe calitativ în comparație cu aceleași produse vândute pe piața din Europa de Vest. Ei bine, mie asta îmi spune că motivele pentru care acest lucru a fost posibil nu pot fi decât două mari și late: incompetență și/sau corupție. Pentru că autoritățile statului – cele responsabile pentru controlul calității produselor care ajung pe raft – ar fi trebuit ca prin legi și controale să nu permită ca astfel de produse să fie vândute în magazine! Ori, faptul că până la urmă produsele cu probleme au fost “descoperite” de către diverși cetățeni sau organizații și nu de către autoritățile care ar fi trebuit să facă asta, indică faptul că este vorba ori de incompetență, ori de corupție. Ori de amândouă!

La nivel de “societate” (modernă!) am fost “educați” că apa de la robinet este nocivă și că este mai sigur pentru sănătatea noastră să consumăm apă îmbuteliată. Ok, părea destul de logic. Pentru că infrastructură veche, conducte vechi, țevi ruginite, modernizări lipsă, drept urmare să bei o apă “pură”, “filtrată”, părea firesc. Așa că, încet dar sigur, toată lumea a început să renunțe la a mai bea apă de la robinet, cumpărând apă îmbuteliată. Apă îmbuteliată despre care, prin tehnici de marketing, ni se sugera că ar fi apă minerală!!!

Am dat peste un documentar legat de afacerea cu apă îmbuteliată. Iar ce am văzut în acest documentar, m-a pus serios pe gânduri! Și-acum, stau și mă-ntreb dacă nu cumva asistăm la una dintre cele mai mari țepe din istorie?

Și știți de ce? Pentru că, ideea în sine de a bea apă îmbuteliată ce se presupune a fi “pură”, nu-i deloc rea. Doar că, în realitate, cine ne poate garanta că nu se întâmplă la fel ca în cazul alimentelor? Pentru că, în afară de acțiunile unor cetățeni, autoritățile statului știm că nu-și fac treaba, iar asta mai ales în România, unde corupția este sport național!?

Pe urmă, un alt aspect ce mă “frământă” și despre care am mai vorbit: cât de “moral” este să confiști (la propriu!) resursele naturale ale unor comunități sau popoare? De ce ar avea anumite companii drepturi mai mari asupra unor resurse, decât comunitatea ori poporul ce trăiește în locurile unde se află acele resurse? Pentru că, în opinia mea, dreptul (de folosință, de consum) asupra resurselor naturale ar trebui să fie în primul rând al polpulatiei și nu al unui proprietar al cărui singur scop este profitul!