A fost odată ca-n povești

copii parc A fost odată ca n povești

Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viața” – Horațiu Mălăele

Iată că deși, pe zi ce trece, ne apropiem tot mai mult de finele anului, iarna încă nu și-a intrat în drepturi depline. Prin unele locuri temperaturile-s scăzute, pe ici, pe colo poate c-au mai căzut ceva fulgi de nea, iar pe vârf de munte primul strat (din câte am aflat) s-a și așezat. În rest, cam frig și… doar atât. Fără să vrei te întrebi: unde-s zăpezile de altă dată?! Unde-s jocurile copilăriei?
Spontan, revin și amintirile acelor ani când vara era vară, toamna-toamnă, iarna-iarnă iar copilaria-copilarie! Ori chiar așa să fie? Da, așa a fost să fie. Când? O spune și Ionica Dragomir în versurile care urmează:

A fost odată prin’ 80,
A fost ca-ntr-o poveste,
Ce n-o să mai vedeți în veci,
Doar în memorii este.
 
Nu exista mobil cu SIM
Pentru a da de știre,
La ora care să ne găsim.
Sau locul de-ntâlnire.
 
Conectia noastră nu era,
Prin Wi-Fi sau sau Facebook,
Nici bateria nu slăbea,
Când ne urcam în nuc.
 
Acasă seara ne-ntorceam,
Murdari și obosiți,
Și după cină adormeam,
Cu toții fericiți.
 
Copilul meu îmi spune-acum,
Că nu-i mergea tableta,
Îi zic ca să mai iasă-n drum,
Puțin cu bicicleta.

Perfect adevărat, real! Frumoase amintiri ce niciodată nu se vor șterge. A fost odată (o, tempora!) când noi, copiii, jucam leapșa, “lapte gros”, popa prostu’ sau remy, țintarul și apoi ieseam la săniuș până seara, târziu. Adormeam pe nesimțite satisfăcuți de poveștile spuse, la gura sobei, de părinți sau bunici. Acum, ce-i aflați în anii copilăriei știu doar de tablete și de telefon. Ba nu, știu și de… dezinhibare! Așa li s-a tot spus, așa li se tot spune.

Dar de lucruri bune, cine le mai spune în condițiile în care, mai peste tot în rețeaua de învățământ, educația e de mult pe un plan secund ?! Familia? Ei, aș! Situația-i aceeași! Unde putem găsi oare acum forţa interioară pentru a reveni pe drumul cel bun, al adevăratei copilării? Sunt convins că și dvs vă mai aduceți aminte cu mare drag de copilărie. Acea perioadă a vieții în care totul era simplu, frumos și nu trebuia să faci mai nimic.

Copilăria n-o vom uita
Nu ne mai întâlnim cu ea
Copilărie noi te iubim
Mereu copii am vrea să fim.

Copilăria este cu siguranță cea mai prețioasă perioadă a vieții. Când ești copil abia aștepți să crești și să faci ce vrei tu, fără să mai fii îngrădit de părinți. Când crești și dai piept cu viața reală începi să-ți dorești să fii din nou acasă la părinți și să nu ai niciun fel de grijă pe cap. Să nu te gândești la facultate, job, familie și să îți stea mintea doar la ceea ce vrei tu. Așa cum era odinioară, când erai copil…

În fond, copilăria e o stare fără vârstă. Ea ține de infinit, este singură felie care topește întregul univers înconjurător, vârstă în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se înfioară și gâzele, parte și ele din acest întreg fabulos numit natură. Copilăria este seismograful care anunță cutremurele intime de mai târziu; în funcție de ea, omul se comportă într-un anumit fel când e matur, și nu altfel. “Copiii – spunea Giacomo Leopardi – găsesc totul în nimic, iar oamenii (maturii) găsesc nimic în tot“…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Categorie articol [ Guest Post ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

13 comentarii la “A fost odată ca-n povești”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 10 decembrie 2019, 18:11   [#1]

    Habar nu am cine este doamna Ionica Dragomir, Marcele. Rimele dumneaei sunt în regulă până la ultima strofă, aceea în care pune liniuța între î și mi. Îmi pare rău s-o spun…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 10 decembrie 2019, 18:36   [#2]

    Ca să nu crezi că sunt un cârcotaș, hai să-ți spun părerea mea despre copilărie, Marc: în viața fiecăruia dintre noi e cea mai fericită perioadă a vieții!

    Nu contează că părinții te-au trimis să păzești vacile pe pășune, nu e important că umblai desculț pe ulițele pline de praf ale satului. Tot ce contează e faptul că ai ajuns la senectute fără să minți, fără să furi și fără să-i amăgești pe semeni cu vorbe fără acoperire…

    Sunt un tătic bătrân (am un fiu de 8 ani) și în același timp un bunic tânăr (am doi nepoți de 6 și, respectiv, de 5 ani) și tot ce încerc să-i sfătuiesc pe urmași se rezumă la o singură propoziție: fiți cinstiți cu voi înșivă, dragii mei!

    Restul e tăcere…

  • .marc
    ... a scris la 10 decembrie 2019, 20:34   [#3]

    Sa-ti trăiască toti cei dragi!Deasemenea si tu,tanarule,nicicum bătrân,ci om in plina putere de munca si drag de viața.Esti inca tânăr,Francisc .Cât n-as da sa fiu ca tine!!….

  • EU, "nea" Oshu
    ... a scris la 11 decembrie 2019, 1:20   [#4]

    Prin anii ‘80, “se-mpuia(sic!) capul copiilor, la gradinita” cu de-alde, “Tata-i muncitor si-i drept,/ Are o steluta-n piept,/ Ca lucreaza-ntr-o uzina, Care da tarii lumina…”, spre deosebire de dupa ‘89, cand copiii nu au mai fost supusi “propagandei otravite”, invatand(de pe unde-au apucat) ca “ta-su-i(!) comunist, ca i-a spalat Antena 3 creierul, ca-i povara-n carca lor, ca a votat cu PSD-ul, dandu-se de partea hotilor”, bucurandu-se din plin de “civilizatia europeana”, in care isi pot exprima liber, pasnic si libertin opiniile cu “mu.e PSD”, aruncand cu pungi cu fecale in piata publica”. Traiesc clipa care sclipeste in jarul vreunui “joint” si in “screen”-ul “device”-ului din dotare, orbecaind prin bezna vietii “pas cu pas”, cu mainile-ntinse-n fata si cu bucile stranse, asteptarile fiindu-le extinse la maxim, respectiv “asteptandu-se la orice”. Viitorul li s-a redus la nivelul cuantic, aproape confundandu-se “cu clipa”! Potrivit poetului nepereche, e-adevat ca “vreme trece, vreme vine…”, insa atentie ca “Viaţa asta-i bun pierdut/
    Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!” si ca sa stii “cum sa vrei sa traiesti”(!) si unde sa pui urmatoarea treapta pe care sa pasesti tu si urmasii tai, trebuie sa te uiti in trecut la felul in care le-au asezat cei dinaintea ta, pe ale lor!

  • .marc
    ... a scris la 11 decembrie 2019, 14:30   [#5]

    VA mai astept cu asemenea comentarii.O zi bună,va doresc!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 13 decembrie 2019, 17:06   [#6]

    E cam îmbârligat comentariul dumneavoastră, domnule „neaoș”, da’ pe final cam aveți dreptate: ca să știi cum să-ți trăiești zilele e musai să iei aminte la felul în care au trăit părinții și bunicii tăi, pentru a nu repeta aceleași greșeli…

    Cred că tocmai aici e problema societății românești. Nu reușim (sau nu vrem) să învățăm din greșelile trecutului. Am făcut o „revoluție” (de fapt nu a fost chiar o „revoluție”, ci o schimbare de cadre în pur stil comunist) în care naivii au murit strigând JOS COMUNISMUL pentru ca deștepții să devină prin furt marii „capitaliști” ai tranziției spre democrația asta originală în care trăim.

    În fiecare lună decembrie dintre cele 30 trecute de atunci, mă simt frustrat și neajutorat. Frustrat pentru că în prima jumătate a anilor ‘90 nimic nu se compara cu „apariția tovarășului Iliescu” (vă mai amintiți celebra lozincă Iliescu-apare, soarele răsare?), neajutorat fiindcă au trecut trei decenii și încă nu ne-am „prins” de hramul ce-l poartă tovărășeii ăștia (numiți politicieni) ce se tot învârt ca titirezul în sferele puterii.

    În toți acești ani s-a purtat o „luptă democratică” între diverși aspiranți la frâiele puterii absolute. Ce „democrație”, taică? Doar o bătălie pentru supremație, la care am fost în majoritate părtași. Unii cu ponoasele, alții cu foloasele. Unii cu votul, alții cu potul.

    Până la urmă (dacă stai să te gândești) ce mai contează după 30 de ani de „tranziție” anii în care generația născută în vâltoarea rebeliunii a ajuns la maturitate? Ei și-au ales drumul, noi rămânem să ne certăm pe seama vinovăției.

    Bag de seamă că m-am „damblagit” rău de tot, da’ așa-s eu când pun gura pe halbă. Până nu-mi sting setea, nu mă pot opri…

  • .marc
    ... a scris la 13 decembrie 2019, 20:32   [#7]

    Sper ca te-ai oprit o tara ca sa-ti spun si eu ceva.Dragul meu,te plângi si te zdrahui de pomana!Niciodata n-ai sa schimbi ceva mai spre bine
    Asta ne-a fost si ne este soarta si vrem,nu vrem trebuie s-o acceptam

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 13 decembrie 2019, 22:42   [#8]

    N-am cum să mă opresc o țâră, nene Marc. Situația e de neacceptat. Cel puțin pentru mine…

  • EU, "nea" Oshu
    ... a scris la 13 decembrie 2019, 23:24   [#9]

    Nu e-mbarligat, domnule Francisc, ci doar ca e intr-o nota ironica, lucru de care sunt convins ca v-ati prins! In primul rand, vreau sa specific faptul ca EU am beneficiat de o educatie normala, “in respect fata de Dumnezeu, in sanul familiei”, inclusiv in vremea studentiei. Cu exceptia armatei (9 luni) si a stagiaturii, in rest tot timpul am fost “cu ai mei”. Niciodata nu mi-a trecut prin gand sa-mi judec parintii, parintii parintilor mei, s.a.m.d. pentru faptele lor, astfel ca pentru mine “greselile trecutului” ale natiei romane sunt cele pe care ei, parintii si bunicii mi le-au descris prin nemultumirile traite de ei in vremurile lor, sau asa cum le-au fost descrise de parintii si bunicii lor. Daca mie mi-a spus bunicul ca “legionarii erau niste exaltati, captivii unor lozinci si lipsiti de Dumnezeu”, EU asta cred si-acum si nimeni nu-mi poate schimba parerea. Cei care au murit la Revolutie, nu erau naivi domnule, ci erau inflacarati de crezul in libertate, insa cei care posibil sa fi strigat “jos comunismul” si care nu erau agenti de manipulare, si EU consider ca erau naivi, pentru ca toata lumea stia in ‘89, ca traiam in socialism, nu in comunism, ori daca strigau asa ceva, o faceau mecanic, inconstient ca pe stadion. Culmea e ca nerozia asta “cu comunismul” a devenit in zilele noastre o marota nu doar pentru cei nascuti dupa ‘89, ci chiar si pentru cei care stiau candva foarte bine ca nu apucasem sa cunoastem comunismul, ci ca urma ca “in acesta sa ne aflam izbavirea”(sic!), dupa cum ne promitea “conducerea de partid si de stat” de atunci. S-apoi, cum as putea EU sa tin isonul oricarui “golan”, care este evident ca nu are alta preocupare decat sa faca avere, si sa strig ca parintii mei si parintii parintilor mei au fost niste neispraviti care au dus neamul pe un drum rusinos, doar daca nu cumva mi-am pierdut mintile, ca sa fac asa ceva? Refuz sa fiu un cotei la sosea, care-alearga si latra dupa fiecare bicicleta care trece, fara sa stiu de ce o fac! In ceea ce ma priveste, EU imi voi duce drumul in continuarea celui pe care m-au adus parintii mei si parintii parintilor mei, luand aminte la capcanele si greselile pe care ei le-au intalnit si le-au trait, vrajmasii lor fiind si-ai mei, “cele bune si cele rele” ale lor fiind si ale mele. Paradoxal e ca cei pe care i-a-nvatat alde ta-su sa fure, sa insele, sa dea in cap altora, sau sa-si vanda si sufletul pentru un colt de paine, instruiti in dispret fata de cele sfinte, aia isi respecta invatatura “cu sfintenie”. Nu trebuie sa le-nteleg EU pe toate, dar un lucru imi este foarte clar, respectiv ca daca ma-ndepartez de drumul inaintasilor mei, imi pierd controlul asupra destinului meu, devenind “o bila de Flipper” a carei traiectorie este data, prin ricosare, doar de obstacolele de care se loveste in viata. Cat despre “generatiile actuale si viitoare”, recurg la vorba marelui poet, “nu mor caii, cand vor canii”, ca sa spun ca nu se vor pierde nici ele, ci vor reveni la matca, pana la urma! Sa fim increzatori in ei si in lumina de la Dumnezeu, pentru ca asta e tot ce avem la-ndemana!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 14 decembrie 2019, 8:33   [#10]

    Nu prea cred că cineva își vinde și sufletul pentru un colț de pâine, domnule EU. Știu însă cu certitudine că sunt destui semeni ce și-au vândut pe doi arginți (hai că glumesc: nu e vorba de doi arginți, ci de milioane de euro!) credința, presupunând că au avut-o vreodată.

    Tatăl meu (să-i dea Dumnezeu mulți ani peste cei 80 pe care îi are!) m-a învățat ce e virtutea. De-aia nu pot fi niciodată de acord cu toți acești păduchi ai societății ce se cred în sinea lor mari oameni de stat…

    Pentru mine „societatea socialistă multilateral dezvoltată” nu e visul de aur la care visează (cică!) omenirea. Eu îmi doresc o rânduială în care hoții să stea la pârnaie și oamenii onești să-și vadă de treabă. Oare vreau prea mult de la viață?

    Dumneavoastră n-ați băgat de seamă că în fruntea turmei ajung mereu doar „cei chemați”? Că noi suntem „fisele” aruncate pe masă în fumuri de trabuc de marii jucători ai planetei?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 14 decembrie 2019, 9:58   [#11]

    Și eu am avut parte de o „educație normală”, domnule Oshu, chiar dacă nu am fost niciodată student. Liceul de informatică pe care l-am absolvit cu scârțâieli a fost Everestul „carierei” mele de elev.

    Comunismul nu e marotă, domnule oricum te-ai numi, ci o iluzie. Nu suntem egali, oricât s-ar strădui propagandiștii regimului să ne convingă de acest lucru. Unii sunt mai scunzi, alții mai înalți. Unii mai slabi, alții mai grași. Unii inteligenți, alții șmecheri. Unii onești și alții bandiți. Unii albine și alții trântori.

    Încă visez la o societate în care harnicul să trăiască mai bine decât mincinosul ce spune că ne „dă” bunăstare…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 14 decembrie 2019, 16:10   [#12]

    Mare lucru și berea asta, domnilor. Bei vreo două până la amiază, scrii câteva comentarii și te aștepți la replică. Da’ cine să-ți răspundă? Nea Dan (gazda acestui blog) are treabă, Marcel e prea bătrân ca să mai fie ascultat de „tinerii” ca mine, iar domnul EU comentează doar după stingere.

    Așadar și prin urmare scrii ca prostul niște rânduri pe care nu le citește nimeni. Da’ las’ că-i fain, măcar ți-ai făcut damblaua…

  • EU, "nea" Oshu
    ... a scris la 15 decembrie 2019, 1:40   [#13]

    Domnule Francisc, “cine sa stie la ce viseaza omenirea”, pentru ca fiecare viseaza la ale lui, iar fiecare natiune are nazuintele si problemele ei, asa ca nu cred ca omenirea sa aiba, in realitate, un vis comun. Oricum, natiunea romana nici nu a visat si cu atat mai putin ar avea cum sa viseze acum, la “societatea socialista multilateral dezvoltata” pentru ca pana in ‘89 a fost aievea, iar la acel moment a si desfiintat-o, deci romanii nu aveau cum sa viseze la ea, de vreme ce “o traiau”, iar in ‘89 au daramat-o, dovada ca nu le-a placut, deci nici nu viseaza la ea in prezent. Comunismul, in schimb, romanii nu au ajuns “sa-l traiasca”, existand chiar opinia ca nici nu ar fi avut cum sa-l cunoasca intrucat acesta este “o utopie”, respectiv sistemul comunist de organizare a statului nefiind realizabil nici macar in teorie si cu toate acestea dvs. si nu doar dvs., tot il aduceti in discutie, motiv care m-a facut sa-l calific drept “marota”, adica “o obsesie nerealizabila”. EU pot sa va-nteleg nemultumirea pentru temporizarea dezbaterii facuta prin intermediul comentariilor, insa faptul de a fi nevoit sa explic ulterior sintagme simple, neprimitoare de mai multe intelesuri, asa cum este “marota”, ingreuneaza si mai mult comunicarea-n dezbatere, astfel ca aproape uitam care era subiectul initial de discutie. Deci, in Romania nu a fost “comunism” domnule, iar cei care-ncearca nostalgie pentru vremurile dinainte de ‘89, nu se gandesc la chestiuni ideologice, ci regreta lucruri concrete, respectiv faptul ca erau tineri pe atunci, sau ca aveau un loc de munca si o pozitie sociala stabile, ca serviciile de invatamant si sanatate erau total gratuite, ca beneficiau de locuinte cu chirie derizorie si de bilete de concediu prin sindicat la preturi accesibile, ca puteau sa-si faca “un plan” in privinta copiilor, “in virtutea” caruia ii orientau catre scolile potrivite, si nu in ultimul rand ca se bucurau, in comunitatile in care traiau, de respectul cuvenit pentru ceea ce faceau, indiferent ca erau medici, procurori, fierari betonisti, strungari sau zidar-samotori. De asta spuneam ca nu-i in regula, pentru o buna intelegere a realitatii, sa etichetam apriori oamenii, sau sa dam interpretare spuselor unuia dupa primele doua cuvinte rostite, fara a-i asculta fraza pana la capat, pentru ca in astfel de conditii confuzia este cea mai probabila. Oricum, pentru mine este dificil de-nteles care sa fie logica prin care dvs. doriti sa decontati alegerile gresite pe care le faceti in prezent(in virtutea democratiei), in sarcina generatiilor trecute, judecandu-le pentru felul in care si-au dus traiul o intreaga epoca, acesta fiind subiectul pe care l-am avut in vedere in comentariul trecut. Daca dvs. ati inteles ca am lansat in discutie “beneficiile socialismului stiintific, aplicat in drumul spre comunism”, inseamna ca ati inteles gresit pentru simplul motiv ca habar nu am despre acest subiect si cu atat mai putin as putea avea vreo opinie pertinenta in aceasta privinta. In rest, despre enunturi de genul, “sa curatam raul din radacina” si “nici munca fara paine, nici paine fara munca” mi-am exprimat deja parerea ca lozincile, neavand substanta, nici nu pot face subiect de discutie, asa ca ma abtin. O zi buna!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?