Arhiva pentru septembrie, 2017

O alertă inutilă sau o… furtună într-un pahar cu apă!?

Aşa poate fi numită zarva extraordinară generată de cei de la Primăria Generală a Capitalei (şi nu numai!), exact cu o săptămână-n urmă, deci pe 20 septembrie, a.c! La scurt timp după ora 17, mă aflam în Capitală, undeva prin Dorobanţi, mânat de problemele ce le aveam de rezolvat. Peste tot, o forfotă şi-o agitaţie [...]

Din nou, despre bătrâneţe

Depre bătrâneţe am mai vorbit (scris) şi nu o dată. Precizam atunci, între multe, multe altele, că bătrâneţea este o etapă a vieţii pe care, oricât te-ai strădui, nu poţi s-o eviţi. Mai greu-i s-o ajungi! Din nefericire, această vârstă a senectuţii a devenit, de la un timp, la noi, în România, un subiect de [...]

Referendumul și democrația…

Liliana Popescu dixit: un referendum inutil. Cui îi folosește?

Celor care nu știu cine e doamna amintită mai sus le spun doar că „este conferențiar universitar la SNSPA” (nu mă-ntrebați ce-nseamnă această abreviere, că habar n-am). Am aflat pe adevărul.ro.

Ei bine, stimabila doamnă a publicat un articol stufos în care se întreabă chiar din titlu cui [...]

Radioul a rămas acelaşi îndrăgit prieten!

Anii au trecut (şi trec), dar radioul a rămas acelaşi îndrăgit prieten!

Nu cu prea mult timp în urmă, Radioul public împlinea 60 de ani de existenţă! O istorie bogată şi frumoasă, îndrăgită de români (şi nu numai), prin bogăţia şi varietatea veştilor, multe dătătoare de speranţe şi de bucurii, dar şi a muzicii aduse (cu [...]

Literatură de sertar…

Sertarul de jos

Motto: Iubesc caii verzi alergând cu coama zburlită în vânt peste clipele roz din visele mele…

Afară plouă ca-n septembrie și neavând altceva mai bun de făcut m-am apucat să răsfoiesc paginile (îngălbenite de vreme) pe care le-am mâzgălit în urmă cu mai bine de 20 de ani cu gândurile mele. Pe-atunci nu aveam [...]

Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă…

Munții noștri

de Octavian Goga

Munții noștri aur poartă,
Noi cerșim din poartă-n poartă.”
De-am închide-a țării poartă,
Alții ne-ar cerși la poartă!
Însă hoții-s chiar din țară
Trădători la cei de-afară!
Doamne iartă-i! Ești în drept!
Însă du-i hăt în deșert!

Doamne, dă-i la neam unire
Și dă-i demnă cârmuire.
Că-i prea mult blajin și laș
Și supus [...]

De ce scriu?!

Vă mărturisesc un adevăr care, cel puţin pentru mine, nu poate fi infirmat. Scriu de plăcere! Din plăcerea de a aşterne pe hârtie sau pe o pagină de blog, gândurile, frământările şi îngrijorările diurne, prezente sau din trecut, dar şi de perspectivă, trăirile mele interioare şi alte asemenea sentimente umane, încercate de orice trăitor al [...]

Start-up Nation, un balon de săpun…

Pe locuri, fiți gata, start!

Vă mai amintiți tam-tamul cu care a fost lansat acest program? Toată „floarea cea vestită” din fruntea țării glăsuia cu gura plină că locurile de muncă nou create vor salva România.

Ei bine, nici nu a pornit din block-start programul, că s-a și împiedicat: concurenții aleargă ca proștii pentru un premiu inexistent. [...]

Manualul de sport!

Mă minunez de tot ce-i prin manualul de… sport!

Odată cu noul an şcolar, iată, au apărut şi primele surprize! Neplăcute, fireşte! Cele – hai, să le zic – tradiţionale, precum dezordinea, spaţiile şcolare necorespunzătoare, lipsa de cadre şi de manuale etc, etc, sunt mai de demult arhicunoscute şi, în mare parte, tolerate. Cele de [...]

Refuzat la Kaufland în Odorheiu Secuiesc pentru că nu ştia maghiară

Inadmisibil, strigător la cer!

Da, inadmisibil, chiar de neconceput vis-a-vis de ce se tot întâmplă în ţara mea! În ţara noastră, a tuturor românilor ce trăiesc şi muncesc pe aceste străvechi meleaguri! Cum oare poate fi catalogată (şi totuşi acceptată!) riposta unei vânzătoare (cu cetăţenie română!) dintr-un magazin (public) din Odorheiul Secuiesc, la solicitarea mai mult [...]